Gafă de proporţii: Soldaţi americani au luat cu asalt din greşeală o fabrică din Bulgaria

joi, 03 iunie 2021, 13:10
1 MIN
 Gafă de proporţii: Soldaţi americani au luat cu asalt din greşeală o fabrică din Bulgaria

Gafa de proporţii a soldaţilor americani – care au luat cu asalt, din greşeală, o fabrică de ulei din Bulgăria – va fi subiectul unui proces.

Proprietarul fabricii nu a fost impresionat de scuzele ambasadei americane şi i-a dat în judecată pe militarii care participau la exerciţiul NATO.

Operaţiunea, surprinsă de camerele de supraveghere, a avut loc în regiunea Plovdiv. Trupele participau la un exerciţiu NATO în care simulau capturarea şi securizarea unui aerodrom dezafectat. Dar, în timpul misiunii, soldaţii au pătruns într-o clădire de lângă aerodrom, despre care au crezut că era parte a zonei de antrenament. Acolo se aflau însă civili bulgari.

VEZI VIDEO AICI

Vassil, muncitor la KIM Engineering: “Eram în spate şi munceam în momentul în care colegii mi-au spus că au intrat soldaţii peste noi. I-am văzut cu mitraliere îndreptate spre noi, eram foarte stresaţi, am început să alerg, eram foarte stresat, nu ştiam ce să fac şi ce să spun.”

În imagini se vede cum unul dintre muncitori ridică mâinile, semn că nu are nimic de ascuns. Înarmaţi cu puşti de asalt, cei şapte militari au cercetat locul timp de câteva minute.

SURSA: stirileprotv.ro

 

 

Comentarii