George Puşcaş pleacă din liga a doua engleză în Serie B italiană

luni, 31 ianuarie 2022, 17:12
1 MIN
 George Puşcaş pleacă din liga a doua engleză în Serie B italiană

Atacantul George Puşcaş va părăsi echipa Reading din liga a doua engleză pentru a evolua la Pisa, ocupanta locului 2 în Serie B, informează presa italiană.

Potrivit jurnalistului Gianluca di Marzio, Puşcaş, 25 de ani, va fi împrumutat până la finalul sezonului, cu o clauză de cumpărare definitivă în cazul în care Pisa promovează în Serie A.

Astfel, internaţionalul român revine în Italia, ţară în care a mai jucat la Inter Milano, Bari, Benevento, Novara şi Palermo. El a fost transferat în vara anului 2019 la Reading, pentru opt milioane de euro.

Românul are contract cu gruparea engleză până în vara anului 2024.

La Reading, Puşcaş a jucat 91 de partide şi a înscris de 20 de ori. În acest sezon, el are 27 de apariţii în toate competiţiile şi doar două goluri marcate.

Comentarii