Gimnastica românească, la pământ. A ajuns să cerșească bani pentru a trimite sportivi în competiții

sâmbătă, 12 martie 2022, 11:20
1 MIN
 Gimnastica românească, la pământ. A ajuns să cerșească bani pentru a trimite sportivi în competiții

Federația Română de Gimnastică (FRG) a anunțat că nu are bani pentru participarea sportivilor la competițiile internaționale și face apel la donații.

„Federația Română de Gimnastică este într-o situație critică în acest an competițional, extrem de important pentru calificarea la JO de la Paris”, arată federația, potrivit News.ro.

Cu un buget foarte mic alocat de Ministerul Sportului pentru 2022, 4.850 mii lei, FRG nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene (11-21.08) și Campionatele Mondiale de gimnastică artistică (29.10-6.11, Liverpool), întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar și pentru deplasarea componenților lotului de gimnastică aerobică, în Statele Unite la Jocurile Mondiale (7-17.07, Birmingham).

„Suma alocată în acest an este mai mica cu 35% față de bugetul primit în 2021 (7.500 mii lei) în condițiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, multe dintre competițiile internaționale au fost anulate.

FRG apreciază eforturile făcute de COSR și MS, principalii finanțatori ai federației, pentru susținerea gimnasticii și a înaintat cereri de finanțare celor două foruri, dar apelează, în același timp și la donații naționale și internaționale”, arată Federația Română de Gimnastică.

Share
Tweet

Comentarii