Goana după nume la clubul din Copou

joi, 27 mai 2021, 01:42
2 MIN
 Goana după nume la clubul din Copou

 

 Iuliu Mureşan e principala propunerie pentru a fi preşedinte al Politehnicii, pe o listă pe care se mai află şi Dani Coman

Politehnica Iaşi continuă să navigheze printr-o zonă turbulentă cu circa două luni înainte de startul Ligii a II-a de fotbal. Cu datorii estimate la 1,8 milioane euro, cu nevoi consistente pentru sezonul viitor, Poli mai are şi un acut deficit de personal.

Echipa ieşeană are un Consiliu Director contestat virulent din foarte multe direcţii şi un preşedinte executiv, Ciprian Paraschiv, care ocupă de mult timp doar cu numele funcţia amintită, perioada de preaviz a acestuia expirând la începutul lunii viitoare. În plus, Poli nu are antrenor, contractul lui Nicolo Napoli expirând, şi doar câţiva jucători sub contract, majoritatea under 21.

Într-un asemenea tablou, principala preocupare a celor care dau tonul la Poli este de a rezolva problemele de la vârf. Conform unor surse, pentru a detensiona valul uriaş de nemulţumiri existente, primarul Iaşului, Mihai Chirica, a cerut ca în fruntea clubului să fie adusă o persoană cu nume. E o politică pe care primarul a mai mers, de notorietate fiind, de pildă, ofertarea în acest an, prin intermediul omului său de încredere, Adrian Ambrosie, din Consiliul Director, a unor antrenori cu ştaif. Astfel, deşi erau clar „intangibili” pentru Iaşi, Marius Şumudică, Dan Petrescu ori Walter Zenga au fost chemaţi în Copou, chiar dacă Poli avea grave probleme. De această dată, ţintele sunt pentru postul de preşedinte. Unde au apărut nume ca Iuliu Mureşan, fost la CFR Cluj şi Hermannstadt, ori Dani Coman, care a condus Astra Giurgiu în ultimele sezoane. Unele informaţii, neconfirmate oficial, afirmă că Mureşan ar fi fost deja contactat de Ambrosie.

Pe masa lui Chirica au mai fost puse şi alte nume, precum cele ale lui Florin Prunea (fost conducător la Poli şi Dinamo) şi Cătălin Popa (observator LPF, fost director sportiv la FC Vaslui). Conform unor surse, ultimele variante au fost excluse rapid de primar. Pe holurile Politehnicii se mai vorbeşte şi de alte variante, între care Narcis Răducan, liber de contract, la fel ca toţi cei amintiţi, sau Cornel Şfaiţer, care are angajament cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Comentarii