Halterofilul Nijat Rahimov a pierdut medalia de aur cucerită la JO de la Rio după ce a fost prins dopat

marți, 22 martie 2022, 22:55
1 MIN
 Halterofilul Nijat Rahimov a pierdut medalia de aur cucerită la JO de la Rio după ce a fost prins dopat

Halterofilul kazah Nijat Rahimov, campion olimpic la JO de la Rio la categoria 77 de kilograme, a fost deposedat de medalie după ce a fost depistat poztiv. Totodată, el a primit o suspendare de opt ani din partea TAS, informează AFP.

Campionul mondial din 2015 la categoria sa a fost vizat încă din ianuarie 2021 de o procedură a Agenţiei Internaţionale de Testare (ITA), care a sesizat camera antidoping a CAS, în cadrul unei investigaţii mai ample asupra dopajului endemic la haltere.

Kazahul în vârstă de 28 de ani, născut în Azerbaidjan, a fost acuzat că a înlocuit de patru ori de probe de urină, începând din 15 martie 2016, în timpul pregătirii pentru Jocurile Olimpice de la Rio, unde a câştigat aurul învingându-l pe chinezul Lyu Xiaojun.

Întrucât era a doua sa încălcare a regulilor antidoping, arbitrul unic al TAS a impus o suspendare de opt ani, sancţiunea prevăzută în cazul recidivei.

Perioada sa de susepndare începe la 18 ianuarie 2021, data suspendării provizorii, dar rezultatele sale sportive sunt anulate retroactiv de la 15 martie 2016.

Comentarii