Iași – Scurt istoric

De Redacția

miercuri, 05 octombrie 2022, 15:52

4 MIN

În preistorie, pe teritoriul actualului județ Iași, înflorea binecunoscuta cultură Cucuteni, una dintre cele mai vechi și mai importante din țară. Mai târziu, influența triburilor dacice, iar mai apoi a civilizațiilor greacă, română și bizantină, au făcut din regiune un element important în dezvoltarea relațiilor comerciale dintre zona Mării Negre pe deoparte și Europa de nord și cea de est, pe de altă parte.

În secolul al XIV-lea, momentul istoric al "nașterii" Țării Moldovei – cum s-a numit la început – Iașul era situat în centrul țării. Atestarea documentară a fost într-un act de la Alexandru cel Bun și pe o piatră, datată 1396, aflată în prezent în incinta Bisericii Armene.

Orașul a cunoscut o intensă dezvoltare, în special după cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, moment în care a devenit capitala Moldovei. Viața spirituală creștină a înflorit odată cu meșteșugurile și comerțul. În eforturile domnilor de a păstra pe teritoriul Moldovei o tradiție creștină românească, de neclintit, aceștia au înălțat – pe locurile unde în trecut fuseseră biserici din lemn, distruse în vremuri tulburi – altele mai impunătoare și mai rezistente, cum ar fi: biserica Sfântul Sava (secolul al XIV-lea), biserica Armeană (1395),biserica Sfântul Nicolae Domnesc, înălțată de către Ștefan cel Mare (1491-1493), Biserica Albă, terminată în 1492, pe locul actualei Catedrale Metropolitane. De asemenea, au fost construite multe alte lăcașe de cult, care aveau să devină importante obiective culturale deoarece dețin un patrimoniu inestimabil.

Iată câteva dintre cele 69 de biserici și mănăstiri:

1578 – mănăstirea Galata – ctitoria lui Petru Șchiopul
1639 – mănăstirea Trei Ierarhi – ctitoria lui Vasile Lupu
1615 – biserica Bărboi
1627 – biserica Barnovschi
1669-1672 – mănăstirea Cetățuia – ctitoria lui Gheorghe Duca
1726-1733 – biserica Frumoasa – ctitoria lui Grigore Matei Ghica

Cu toate acestea, în secolul al XVI-lea, atunci când a devenit capitala unui principat de trei ori mai mare decât cel al Belgiei, Iașul era un oraș mic în comparație cu cel din ziua de azi. Abia între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Iașul a cunoscut o perioada înfloritoare – cea a domniei lui Vasile Lupu și chiar cele ale domnilor fanarioți. În acesta perioadă, suprafața orașului s-a extins în toate direcțiile , în special către nord. Suburbia numită Muntenime (actuală Sărărie), care duce înspre Copou, se întindea, după cum se știa pe atunci, până la "marginea prăpastiei" (Râpa Galbenă).

Cartierele Bucșinescu, Broșteni, Tătărași și Ciurchi au fost populate și modernizate intens în secolul al XVIII-lea. Atunci centrul orașului s-a mutat mai la nord. Au apărut acele prăvălioare pline cu bunătăți, impunătoarele case boierești,străzile pavate (Ulița Mare, Ulița Veche, Ulița Nouă), rezervele de apă ale orașului, cabinetele particulare ale doctorilor, spițeriile și spitalele. De asemenea, în acestă perioadă s-au semnalat începuturile iluminării stradale – trei "fânare" amplasate în Târgul din Deal, una în Târgul de Făină, trei pe Ulița Bărboi, două la Baibacarie (actuală stradă Armeană), una la Ulița Cizmarilor (actuală Tipografie), cinci în Târgul din Vale, patru pe Podul Vechi și două pe Ulița Mare.

Tot în această perioadă, orașul a fost martorul luptelor pentru influență dintre ruși, austrieci și, respectiv, turci, cât și al eforturilor Franței de a da o anumită orientare acestor dispute. Deși a fost adeseori mistuit de flăcări și de ciumă, Iașul, aflat în apropierea Poloniei, a fost puternic influențat de principiile Revoluției franceze. Încă din perioada premergătoare Revoluției din 1848, orașul a devenit leagănul ideologiei naționale. Acestea se întâmplau în paralel cu consolidarea funcțiilor administrative, economice și spirituale. Au fost construite clădiri noi, au fost modernizate străzile și a fost introdus un nou sistem de iluminare. Sfârșitul epocii medievale și începuturile aceleia moderne avea să culmineze cu mișcările revoluționare de la 1848, precedate și pregătite de Gheorghe Asachi și generația sa (presă, teatru, educație, Grădina Copou – inaugurată la începutul domniei lui Mihail Sturdza, în 1833, monumentele din Grădina Copou, realizate după proiectele lui Gheorghe Asachi, Palatul Ocârmuirii, construit în 1843 pe ruinele Curții Domnești, noul teatru din Copou, inaugurat în 1846 și distrus de flăcări în 1888, Cazarma din Copou, începută în 1852). Iașul avea, de asemenea, marele merit de a fi inițiat revoluția de la 1848, care s-a extins ulterior pe întreg teritoriul românesc.

Ar fi de ajuns să subliniem efervescența presei Iașului, inaugurată în 1829 de către Gheorghe Asachi cu Albina Românească, continuată cu Alăuta Românească și cu Dacia Literară, prima noastră revista literară, editată de Mihail Kogălniceanu din 1840, cu Propășirea, România Literară a lui Vasile Alecsandri etc. Toate aceste evenimente publicistice au pavat calea spre perioada marilor noștri clasici, care au fondat societatea culturală Junimea, ale cărei întruniri aveau loc, prin rotație, în casele membrilor: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Nicolae Gane. Mari personalități ale României moderne, cum ar fi: Eminescu, Maiorescu, Creangă, Caragiale, Conta, Slavici, Xenopol, Lambrior, Phillippide, P. P. Carp, Theodor Rosetti, T. Burada, N. Culianu, P. Poni și alții, și-au perfecționat discursurile în cadrul Junimii.

Sursa: monumenteiasi.ro