Ieri au fost Floriile: catolicii intră azi în Săptămâna Mare. Iată programul!

Care sunt orele până la care credincioşii vor putea participa la slujbele religioase specifice din aceste zile.

luni, 29 martie 2021, 01:50
3 MIN
 Ieri au fost Floriile: catolicii intră azi în Săptămâna Mare. Iată programul!

PS Iosif Păuleţ a transmis la finalul săptămânii trecute către comunităţile catolice din Dieceza de Iaşi modul în care se va serba Paştele catolic în judeţ şi modul în care credincioşii vor putea participa la slujbele religioase în Săptămâna Sfântă. În cadrul mesajului sunt stabilite orele până la care vor avea loc slujbele, dar şi aspecte legate de modul în care vor avea loc acestea. 

„Ne mai despart doar câteva zile de celebrarea celor mai mari mistere ale credinţei noastre: pătimirea, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos. Misterul pascal al lui Cristos se află în centrul întregului an liturgic, deoarece reprezintă inima credinţei creştine şi izvorul bucuriei şi al speranţei noastre. Deoarece situaţia pe care o traversează ţara noastră şi lumea întreagă nu este deloc stabilă, am considerat oportun să vă scriu aceste rânduri, pentru ca adunările liturgice din bisericile noastre să nu fie lipsite de demnitatea pe care o impun misterele pe care le celebrăm, dar nici să nu reprezinte o ocazie care să pună în pericol siguranţa credincioşilor care participă”, a transmis PS Iosif Păuleţ.

Astfel, conform recomandărilor venite din partea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, celebrările pascale vor fi organizate respectând toate recomandările făcute până în prezent de către autorităţi, şi anume păstrarea distanţării fizice, dezinfectarea mâinilor la intrare în locaşurile de cult şi purtarea măştii de protecţie. Totodată, ieri, în Duminica Floriilor, comemorarea intrării Domnului în Ierusalim s-a celebrat conform ritualului, iar în funcţie de situaţia fiecărei comunităţi, părinţii parohi au ales una dintre cele trei forme prevăzute de Liturghierul Roman. În cadrul mesajului, PS Păuleţ îi îndeamnă pe credincioşi să participe la Liturghia crismei, care se va celebra în Joia Sfântă în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, începând cu ora 10.30. Una dintre cele mai importante menţiuni este aceea că în Joia Sfântă, la Liturghia Cinei Domnului, se va omite spălarea picioarelor.

Totodată, se menţionează că programul de adoraţie euharistică va fi conceput în aşa fel încât credincioşii să poată ajunge acasă până cel târziu la ora 22.00. Un alt aspect important este acela că, în Vinerea Sfântă, celebrarea Pătimirii Domnului se va desfăşura în aşa fel încât adorarea Sfintei Cruci prin sărutare să fie făcută doar de celebrantul principal, iar ceilalţi participanţi vor adora Sfânta Cruce doar prin îngenunchere sau plecăciune. PS Păuleţ îi îndeamnă totodată să participe la Colecta din Vinerea Sfântă, fondurile fiind destinate pentru Ţara Sfântă. În ceea ce priveşte „Vigilia Pascală”, aceasta se poate celebra anul acesta începând cu ora 19.00, iar fiecare părinte paroh, în funcţie de situaţia locală, va stabili ora începerii celebrărilor. În Noaptea de Paşti le este permisă credincioşilor catolici libera circulaţie până la ora 2.00.

Comentarii