În ce condiţii ar putea să dispară alde Şor şi Dodon

Puţini, probabil, îşi mai amintesc că a fost instalată – ea, un economist, deci fără o idee din interior asupra procesului de învăţământ – cu mandat de la Filat, actualul puşcăriaş. Chestie pe care fălosul bloc ACUM (din care fac parte caricatura de partid încropită de Năstase – căruia primarul de Suceava, după cum s-a auzit prin târg, e pe punctul să-i confere titlul de cetăţean de onoare; de ce nu şi interlopilor de la Francfurt, care îl trag de sfori?; şi PAS-ul condus de Sandu) a împins-o discret sub preş: cine-i prostul să-şi urce un asemenea jeg în CV? Păpuşii ăsteia însă îi datorăm începutul dezastrului în acest domeniu, vital pentru ritmul normal al naţiunii.

Fiindcă, aşa cum am apucat s-o vedem, agonizând printre nevoi, cu profesori îmbătrâniţi şi debusolaţi, persecutaţi de spectrul sărăciei, şcoala exercita totuşi, pe inaparente căi sociologice, cuvenita presiune de exigenţă, menţinea – chit că din ce în ce mai anevoie – o anume ştachetă valorică, un cuantum de principii, la care te raportai de voie, de nevoie. Oricât ar părea, azi, de fantezistă, o linie de cauzalitate între sănătatea domeniului şi avortonii aceştia – care nu au nici măcar simţul ridicolului şi scot uneori pe gură prostii care îţi taie răsuflarea – e de întrevăzut, fără îndoială. Şi Dodon, şi Năstase, şi toţi ceilalţi, inclusiv micuţul nostru furer ot Nisporeni, care şi-a băgat demult în cap (stimulat şi de inexplicabila generozitate a unor transoceanici înglodaţi în socoteli) că e buricul pământului, sunt produsele de criză ale sistemului, formele groteşti care proliferează din disoluţia sa. În alte condiţii, nu neapărat ideale (deşi idealul ar trebui să opereze în zona asta ca un instrument), nu l-am fi avut în fruntea statului pe nimicul ce ne va umili şi în analele cele nepieritoare prin neverosimila sa obedienţă faţă de Kremlin şi scursurile acestuia. Nici, la o adică, pe Şor, penalul pe care ni-l făcurăm deputat, deşi a pus pe butuci o bancă întreagă şi este implicat direct, spun gurile avizate, în furtul miliardului: unde în altă parte orbirea merge atât de strâns la braţ cu prostia?

Am urmărit, de altfel, multă vreme perioada când o făcea pe primarul la Orhei: mitingurile pe care le organiza acolo, lumea care îl urma prin capitală pentru te miri ce manifestări sau presiuni, legiunea de pensionare care te-ar fi putut masacra, dacă îndrăzneai să le atingi idolul, nu sunt nici pe departe fenomene de bâlci, cum au şi apucat unii să râdă. Nu e de râs, oh, ci de plâns, şi încă în hohote, cu tot eşichierul, fiindcă electoratul pe care acesta îl prezumă în programe şi în funcţie de care îşi modulează vocea şi îşi potriveşte mimici e chiar piaza asta rea, care înghite fericită flegma nemernicului. Din materia asta primă îşi fabrică sceleraţii cu mandat fericirea lor meschină, cu vile, conturi off-shore şi bolizi, fără să le treacă o clipă prin cap că, de fapt, sunt de-o baie – structural vorbind – cu cei de care îşi râd pe-ascuns: lipsa de scrupule le face afinitatea, înrudirea genetică.

E, fireşte, un delict de naivitate să-ţi închipui că educaţia, ea însăşi, fie şi ranforsată de programe concepute impecabil şi de un sistem fără cusur de pregătire a cadrelor (în care tezele – de orice fel – nu se cumpără ca trufandaua la piaţă, ci se scriu manu propria, după lecturi chinuitoare), ar putea fi contraponderea aceea eficace dejecţiilor care invadat palierele statului şi intoxică viaţa socială. Pe de altă parte – practica dixit, istoria strigă – orice realitate e o fostă utopie şi trebuie mai întâi să desenezi, ca abia pe urmă să poţi pune mâna pe idealul încarnat. Nu putem pune tunurile pe ei, cum a făcut-o, de exemplu, Elţân, cu Duma lui nocivă. Dar de ce n-am încerca să punem pe dânşii, nu râdeţi, cărţile? În definitiv, nu din reculul la ignoranţă şi superficialitate – operat la scară largă în sistem de cinicii tranziţiei – se nutresc aceste creaturi? Aerul normalităţii i-ar anihila. Poate o să-i vedem odată dându-şi duhul pe esplanadele instituţiilor pe care acum le pângăresc prin însăşi prezenţa lor…

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi" în Republica Moldova