Interpelare parlamentară: violenţa domestică a intrat pe o pantă ascendentă în ultimii ani, în judeţ

În medie, la Iaşi, zilnic un bărbat mănâncă bătaie în familie

miercuri, 27 noiembrie 2019, 02:56
2 MIN
 În medie, la Iaşi, zilnic un bărbat mănâncă bătaie în familie

Peste 2.000 de ieşeni sunt agresaţi anual de rude. Dintre aceştia, peste 300 sunt bărbaţi.

Numărul victimelor violenţei domestice este în creştere la Iaşi. Astfel, dacă în anul 2017 erau înregistrate 1.923 de astfel de cazuri, numărul de victime a crescut anul trecut la 2.054, cu peste 100 de femei, copii şi bărbaţi aflaţi în astfel de situaţii. De asemenea, anul acesta, până la finalul lunii septembrie, au fost deja înregistrate peste 1.700 de victime ale violenţei domestice.

Raportul a fost prezentat în cadrul unui comunicat de presă de către senatorul USR Dan Lungu. Acesta menţionează că, potrivit situaţiei statistice a persoanelor şi a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, la nivelul judeţului s-a constatat o creştere cu 160 de cazuri a numărul de infracţiuni de violenţă împotriva femeilor în 2018 faţă de 2017. De asemenea, dacă numărul de bărbaţi agresaţi în familie în 2017 era de 323, în 2018, numărul acestora a crescut la 332 în 2018. În anul 2019, până la finalul lunii septembrie, au fost înregistrate peste 1.050 de cazuri de violenţe împotriva femeilor.

„Mă întristează teribil să văd cum, potrivit acestor statistici, cazurile violenţei domestice sunt în continuă creştere. Avem nevoie un plan real pentru combaterea acestui tip de violenţă: programe de educare şi terapie pentru agresori şi chiar o strategie pentru informarea şi educarea tuturor cetăţenilor, prin care să înveţe cum să reacţioneze şi cui să se adreseze dacă sunt martorii u­nei asemenea situaţii sau dacă deja cunosc un caz de violenţă domestică“, a menţionat Dan Lungu.

În ceea ce priveşte diferenţa dintre urban şi rural, au fost înregistrate mai multe cazuri de violenţă în urban faţă de rural.

Comentarii