Încă două drumuri judeţene propuse pentru modernizare: 230 de milioane de lei

sâmbătă, 06 noiembrie 2021, 02:59
1 MIN
 Încă două drumuri judeţene propuse pentru modernizare: 230 de milioane de lei

Aleşii judeţului s-au întâlnit ieri „pe fugă” ca să adopte includerea a încă trei segmente de drum judeţean (de) modernizat în Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. De fapt, a două drumuri, pentru al treilea fiind o rectificare.

Acesta din urmă, 3,2 km pe DH 249 între comunele Hermeziu şi Vladomira, ambele localităţi din comuna Trifeşti, este şi singurul dintre cele trei care a fost adjudecat la licitaţie – pentru 6,2 milioane de lei, de către Eky-Sam. Rectificarea se referă la lungimea acestui segment, care trebuie să fie mai mare, respectiv 3,55 km. Cum contractul de lucrări tocmai a fost atribuit la sfârşitul lunii trecute, urmează să fie adăugat un act adiţional pentru cei 350 de metri suplimentari (10 la sută în plus faţă de lungimea drumului licitată).

Proiectul Hermeziu-Vladomira face parte din lotul de 12 drumuri adoptat de consilierii judeţeni la şedinţa precedentă pentru decontare prin PNI. Ieri, numărul a crescut la 14 drumuri. Au fost adăugate DJ 208, pe traseul limita judeţului Neamţ – Mirceşti – Hălăuceşti – Luncaşi – Cozmeşti – Stolniceni-Prăjescu – Valea Seacă – Heci – Lespezi – Buda – limita judeţului Suceava, în total 42 km şi o valoare estimată de 145,6 milioane lei, şi DJ 248, de la intersecţia cu Centura Iaşi până la limita judeţului Vaslui prin Dumbrava – Grajduri – Scânteia, 25,6 km şi o valoare estimată 85,1 milioane lei, ambele segmente propuse pentru modernizare.

În total, pentru cele 14 proiecte, Consiliul Judeţean solicită finanţare de peste 700 de milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”.

Comentarii