Incendiu într-un bloc din Suceava: Au murit cinci pisici și trei câini

duminică, 25 februarie 2024, 15:50
1 MIN
 Incendiu într-un bloc din Suceava: Au murit cinci pisici și trei câini

Duminică, în jurul orei 11.50, a fost semnalat un incendiu cu mari degajări de fum în interiorul unui apartament situat la etajul 1 într-un bloc de locuințe de pe strada Narciselor din municipiul Suceava.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.

Un echipaj pentru descarcerare a deblocat ușa apartamentului, iar echipajele de stingere și căutare au pătruns în interiorul locuinței.

La ora 12.25, pompierii au anunțat că  incendiul a fost lichidat și au fost ventilate spațiile inundate cu fum din interiorul apartamentului.

Nu au fost identificate victime omenești în interiorul apartamentului, dar, din nefericire, cinci pisici și trei câini din interiorul apartamentului au murit în urma intoxicării cu fum.

Unei pisici care prezenta semne vitale, echipajul SMURD B2 i-a administrat oxigen, fiind  apoi preluată de către un reprezentant al adăpostului “Casa lui Patrocle” și   transportată la un cabinet pentru tratament de specialitate.

În același apartament pompierii au găsit în viață și au salvat șase porumbei.

Conform ISU Suceava, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic generat de un acumulator electric, lăsat nesupravegheat.

Comentarii