Începe vaccinarea cu serul produs de Moderna. Rapelul, la 28 de zile

luni, 01 februarie 2021, 09:41
2 MIN
 Începe vaccinarea cu serul produs de Moderna. Rapelul, la 28 de zile

Începând de astăzi, în centrele de vaccinare din România va fi introdus și serul anti-COVID produs de compania Moderna. Rapelul acestuia se administrează la 28 de zile, comparativ cu cel de la Pfizer și BioNTech, care se administrează la o distanță de 21 de zile față de prima doză.

Până acum, România a primit două tranșe de vaccinuri realizate de Moderna, iar în total în țară sunt disponibile în prezent 35.600 de doze. Chiar și așa însă, compania a anunțat că la data de 5 februarie, când urmeză să ajungă cel de-al treilea transport, România va primi cu 20% mai puțin față de cât s-a stabilit inițial. Cea de-a doua transă de vaccinuri Moderna a ajuns sâmbătă, 30 ianuarie la Institutul Cantacuzino din București.

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat miercuri că imunizarea românilor amânați se va realiza cu serul de la Moderna, care a dovedit în cadrul studiilor clinice o eficiență de peste 94% și printre ale cărui caracteristici se numără și folosirea tehnologiei de tip ARN mesager.

„Începând cu data de 1 februarie, la nivelul centrelor de vaccinare din România, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile. Totodată, începând cu data de 28 ianuarie, se pune în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor incluse în Etapa a II-a de vaccinare din categoria domenii esențiale. Astfel, o persoană programată inițial pentru administrarea primei doze la data de 28 ianuarie va fi reprogramată la data de 8 februarie cu rapel la data de 8 martie (28 zile). Sunt 35.304 persoane care aveau programare inițială în perioada 28 ianuarie – 11 februarie și care vor fi reprogramate la un interval de 10 zile”, a anunțat CNCAV în cursul săptămânii trecute.

În cazul serului produs de compania Moderna, rapelul se administrează la o distanță de 28 de zile și poate fi depozitat la -20 de grade Celsius, în timp ce vaccinul produs de Pfiser și BioNTech se administrează la o distanță de 21 de zile și necesită o temperatură de depozitare de -80 de grade.

Aflați amănunte de pe b1.ro.

Comentarii