Întrebare care a circulat după accidentul din Copou: au sau nu asigurare tramvaiele PESA?

vineri, 17 septembrie 2021, 01:53
2 MIN
 Întrebare care a circulat după accidentul din Copou: au sau nu asigurare tramvaiele PESA?

Contractul de asigurare încheiat anul trecut pentru parcul existent atunci de 125 de tramvaie include acum şi cele patru garnituri scoase „la stradă”. CTP e în curs de achiziţie a poliţelor de asigurare RCA pentru toate cele 20 de tramvaie noi care vor ajunge la Iaşi anul acesta.

 

„Botezul” primit cu două zile în urmă de unul dintre tramvaiele PESA ne-a determinat să verificăm ce asigurare au noile garnituri, în condiţiile în care se ştia că CTP a lansat o licitaţie pentru RCA la noile tramvaie, procedură însă nefinalizată încă. Parcul auto al Companiei de Transport Public Iaşi, respectiv 125 de tramvaie cu o vechime între 23 şi 62 de ani şi 132 de autobuze plus 11 microbuze şi alte autovehicule auxiliare, a fost asigurat la sfârşitul anului trecut contra unei sume de 500 de mii de lei. Asigurarea include RCA, persoanele transportate şi bagajele acestora, plus zece automate de bilete din staţii. Ulterior, cele o sută de autobuze achiziţionate recent Isuzu şi Euro Bus, fabricate în 2016 şi 2017, au fost asigurate CASCO pentru accidente contra unei sume de aproape 600 de mii de lei.

Citește și: Unul din tramvaiele abia aduse în Iaşi şi-a făcut botezul în trafic: a pocnit două maşini în Copou!

Cât priveşte noile tramvaie, o procedură de licitaţie pentru achiziţia de poliţe RCA pe 6 luni este în desfăşurare, cu data limită 15 octombrie pentru evaluarea financiară a celor patru oferte depuse. Cele 16 garnituri poloneze şi cele 4 care vor veni din Turcia până la sfârşitul anului urmează să fie asigurate RCA contra unei sume estimate de 20 de mii de lei. Purtătorul de cuvânt al Companiei de Transport Public ne-a precizat că cele patru tramvaie PESA care circulă deja sunt incluse în contractul încheiat anul trecut printr-un act adiţional. Andreea Barna a adăugat că avaria suferită de tramvaiul care s-a ciocnit de un autoturism alaltăieri în Copou a generat pagube minore – practic, spoilerul (masca) din faţă trebuie înlocuit. Alte şase tramvaie PESA se află deja în depoul CTP, iar ultimele şase din lotul polonez urmează să sosească. Firma turcă Bozankaya va livra, la rândul ei, 16 garnituri, primele fiind programate să ajungă la Iaşi înainte de sfârşitul anului.

O altă procedură de licitaţie a fost lansată alaltăieri pentru achiziţionarea şi montarea a o sută de panouri de informare pentru staţiile de călători din municipiul Iaşi. Valoarea estimată este 1,4 milioane de lei, iar termenul de înscriere a ofertelor este 27 septembrie. Contractul se derulează pe parcursul a 24 de luni. 

Comentarii