IPS Teofan a botezat doi copii ai preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor

miercuri, 18 decembrie 2019, 15:10
1 MIN
 IPS Teofan a botezat doi copii ai preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a continuat weekendul trecut o tradiţie începută de când a venit la Iaşi ca mitropolit: botează începând cu al cincilea copil toţi pruncii din familiile de preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor. Astfel că, în această sâmbătă, IPS Teofan s-a aflat în protopopiatele Darabani şi Botoşani, unde a oferit Taina Botezului pentru doi copii din două familii de preoţi. 

Conform Doxologia, IPS Teofan a primit întâi la sediul Protoieriei Botoşani şase coruri de colindători, iar întâi a slujit la Comăneşti, comuna Suharău, unde a botezat cel de-al şaptelea copil al preotului paroh Paul Andre Şmeu. „Aceasta este bogăţia cea mare pe care Dumnezeu, prin Biserica Sa şi prin noi, nevrednicii slujitori, o oferă fiecărui prunc care se botează: Hristos ia chip într-însul şi Duhul Sfânt îşi aşază pecetea.

De aceea este aşa de mare această Taină a Botezului, şi de aceea rugăciunea preotului este atât de stăruitoare, ca această bogăţie, taina arvunii, să fie nefurată“, a spus mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în cuvântul rostit cu acest prilej, conform Doxologia, oferindu-i tinerei nou-născute o Sfântă Scriptură. La finalul slujbei, pr. paroh Paul Andrei Smeu a fost hirotesit de IPS Mitropolit Teofan „întru iconom stavrofor“, după care ierarhul a sfinţit Casa socială „Sfânta Filofteia“ şi pictura exterioară a bisericii şi a binecuvântat lucrările de renovare. Al doilea copil botezat este al cincilea al părintelui Constantin George Bolohan, slujba având loc la biserica Spitalului de copii din Botoşani. 

Comentarii