Italian, urmărit internaţional, prins la Iaşi după ce a depăşit viteza. Purta nume fals

duminică, 13 iunie 2021, 07:59
1 MIN
 Italian, urmărit internaţional, prins la Iaşi după ce a depăşit viteza. Purta nume fals

Un italian, urmărit la nivel național și european, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea și a unui mandat european de arestare, a fost oprit de polițiștii rutieri din Iași, după ce a depășit limita legală de viteză.

"La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 09.00,  poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au depistat un bărbat, din Italia, care era urmărit internaţional. Astfel, acesta conducea un auto pe raza oraşului Podu Iloaiei cu viteza de 77 km/h, limita legală de viteză fiind de 50 km/h", au anuntat reprezentantii politiei.

Italianul avea asupra lui documente sub alt nume, dar, după verificări, polițiștii au constatat că este vorba despre persoana urmărită, astfel că au întocmit și un dosar penal.

Bărbatul, Bella Vita Jean Paolo, a fost introdus în Penitenciarul Iaşi. El era dat în urmărire de 6 luni, de către polițiști români, pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Comentarii