Jorrel Hato a fost convocat, la 17 ani, pentru naţionala Ţărilor de Jos

vineri, 10 noiembrie 2023, 20:24
1 MIN
 Jorrel Hato a fost convocat, la 17 ani, pentru naţionala Ţărilor de Jos

Jorrel Hato, fundaşul de 17 ani al lui Ajax, a fost convocat vineri la naţionala Ţărilor de Jos, pentru meciurile cu Irlanda şi Gibraltar.

Selecţionerul olandez Ronald Koeman se confruntă cu probleme în apărare, după accidentările suferite de Matthijs de Ligt (Bayern Munchen) şi Micky Van de Ven (Tottenham), şi l-a convocat pentru partidele cu Irlanda (17 noiembrie) şi Gibraltar (21 noiembrie) pe apărătorul lui Ajax Amsterdam, foarte tânărul Jorrel Hato, care are numai 17 ani.

Lista lui Koeman cuprinde 25 de jucători, dintre care trei sunt portari (Bulow, Flekken, Verbruggen), iar 22 sunt jucători de câmp: Ake, Bergwijn, Blind, Brobbey, Van Dijk, Dumfries, Frimpong, Gakpo, Geertruida, Hartman, Hato, Koopmeiners, Malen, Reijnders, De Roon, Schouten, Simons, Stengs, Veerman, De Vrij, Weghorst, Wieffer.

Comentarii