Kovesi vrea să investigheze persoanele care subminează sancţiunile impuse Rusiei

joi, 02 martie 2023, 15:03
1 MIN
 Kovesi vrea să investigheze persoanele care subminează sancţiunile impuse Rusiei

Procurorul-şef al Europei, Laura Codruţa Kovesi, a declarat pentru Agenţia France-Presse că doreşte să investigheze persoanele care subminează sancţiunile impuse împotriva Rusiei.

Parchetul European este însărcinat să investigheze orice infracţiune care se consideră că a prejudiciat banii UE, ceea ce înseamnă adesea urmărirea bandelor criminale internaţionale şi a operaţiunilor sofisticate de fraudă transfrontalieră în materie de TVA.

UE a impus o serie de zece pachete de sancţiuni economice împotriva Moscovei ca pedeapsă pentru invazia de un an a Ucrainei. Kovesi, în vârstă de 49 de ani, vrea să urmărească bandele care eludează sancţiunile pentru a alimenta maşina de război a Rusiei. „Acesta este un lucru care a fost deja cerut de Comisie – dacă ne putem ocupa de el. Iar răspunsul nostru a fost: ‘Da, putem face acest lucru. Suntem pregătiţi să o facem'“, a declarat ea. „Avem procurori specializaţi. Avem birouri în 22 de state membre… Suntem singurul instrument disponibil în acest moment la nivel european care poate lupta cu acest tip de criminalitate”.

Comentarii