Laudă lui Corneliu Calistru

Ne-am obişnuit să ni se confirme toate aşteptările când la pupitrul orchestrei Operei Naţionale Române din Iaşi se află Corneliu Calistru. Marii solişti ai teatrelor lirice din ţară, cei mai valoroşi cronicari s-au obişnuit să-l laude fără rezerve. Explicaţiile trebuie ordonate mai ales astăzi, când meşterul Corneliu Calistru îşi sărbătoreşte opt decenii de viaţă.

Corneliu Calistru a urmat studiile Conservatorului bucureştean, dintre toţi maeştrii cel mai mult atrăgându-l Dumitru D. Botez, titularul catedrei de dirijat cor. La Teatrul Liric din Iaşi, unde a ajuns după absolvirea Conservatorului, în 1965, a studiat „cu lupa” „motoarele” spectacolului, aşa cum extrem de puţini au prilejul, mai întâi ca sufleur. Postul nu oferă vizibilitate, spectatorii nu trebuie să simtă prezenţa acestui personaj important. Sufleurul are rolul de a cunoaşte deplin muzica şi textul (de multe ori textul este consistent) spre a salva solistul/soliştii în cazul nedoritelor pauze de memorie. Este un rol aproape egal de important celor de pe scenă, din fosa orchestrei, rol care pretinde aceeaşi atenţie, concentrare şi viteză rapidă de reacţie.

Sigur, Corneliu Calistru a învăţat dirijatul de operă de la titularii baghetei în instituţia ieşeană – Radu Botez şi Cornelia Voina, mult apreciaţi în anii 1956-1975 ca dirijori ai spectacolelor de aici şi de la Bucureşti. Aş trasa linia de continuitate maestru-discipol de la Radu Botez la Corneliu Calistru. Dincolo de stăpânirea perfectă a orchestrei a rămas evident în deceniile trecute, apoi în anii noştri (înregistrările audio-video confirmă) în primul rând rolul de personaj atribuit de compozitor orchestrei. Corneliu Calistru a avut întotdeauna talentul, priceperea, simţul muzical-artistic de a evidenţia contribuţia esenţială a ansamblului instrumental în desfăşurarea spectacolului aşa cum au dorit compozitorii, impresionând publicul atent, care aplauda la finalul uverturilor dirijate de Radu Botez, a aplaudat când reprezentaţia a fost condusă de Corneliu Calistru.

Lista creaţiilor de teatru liric realizate pe plan muzical de Corneliu Calistru este de o bogăţie, de o diversitate stilistică impresionantă. Nu o pot reproduce integral, selectez doar „Orfeu şi Euridice” (Gluck), „Flautul fermecat” (Mozart), „Evgheni Oneghin” (Ceaikovski), „Cavaleria rusticană” şi „Paiaţe” (Mascagni), „Carmen” (Bizet), „Manon” (Massenet) „Samson şi Dalila” (Saint-Saens), „Oedip” (George Enescu), „Sânge vienez” (J. Strauss), „My Fair Lady” (Loewe). În total sunt 48 de opere, şapte balete şi 11 operete. În toate reprezentaţiile, dirijorul Corneliu Calistru a păstrat, a redat complexitatea, frumuseţea, lirismul înfiorat, supleţea, eleganţa, delicateţea, nonşalanţa, măreţia, strălucirea muzicii semnată de fiecare compozitor. Am experimentat de câteva ori audiţia coloanei sonore înregistrată a unor spectacole dirijate de Corneliu Calistru fără să urmăresc desfăşurarea scenică. Tot fluxul sonor are în astfel de împrejurări culoarea proprie epocii şi stilului în care a fost plămădit, are personalitate proprie, sugerează mult din libretul (subiectul) reprezentaţiei de operă, ajutând la înţelegerea mai rapidă, mai exactă a ideilor şi afectelor de care sunt animate personajele. Cred că aceste calităţi i-au permis lui Corneliu Calistru să aducă pe scenele filarmonicilor atâtea opus-uri simfonice, cărora le-a ascultat atent pulsul muzical-afectiv, mediindu-i reverberaţia în conştiinţa şi sufletul ascultătorului.  

Repertoriului imens de operă i s-a alăturat cel simfonic, pe care dirijorul Corneliu Calistru l-a cultivat ani la rând de la pupitrul orchestrei Filarmonicii sau a Conservatorului din Iaşi, la fel, reprezentând o întreagă istorie a muzicii, de la Händel, Haydn, Bach, Mozart, la Brahms, Sibelius şi Enescu. Totul a fost însuşit riguros, cu conştiinciozitate, putere de dăruire, transformat în sărbătoare a muzicii.

Revenind la operă, nu pot trece cu vederea spectacolul „Oedip”, programat în anul 2005, când s-a împlinit o jumătate de secol de la stingerea din viaţă a lui George Enescu. Modelul Ion Baciu, configurat tot la Iaşi cu trei decenii în urmă, dar mai ales probitatea profesională, grija pentru reflectarea tuturor meandrelor muzical-afective ale partiturii-capodoperă, muzicalitatea şi, foarte important, respectul deplin pentru vrerea compozitorului au contribuit la realizarea unui spectacol de patrimoniu, de care instituţiile media publice (radio, televiziune) posesoare ale înregistrării ar trebui să fie conştiente, să le difuzeze pentru că sunt valori de patrimoniu.

Lectorul acestor însemnări a remarcat, desigur, repetarea cuvântului „meşter”. Aşa i s-a spus mereu în Teatrul Liric ieşean dirijorului Corneliu Calistru. Cuvântul, astăzi aproape uitat, îl reprezintă în primul rând pe meseriaşul desăvârşit, cel fără de care o piesă, un mecanism, o construcţie nu pot exista. Folosit abuziv în toate locurile, cu toate ocaziile, la adresa oricui vrei sau nu vrei, cuvântul „maestru” i se potriveşte cu asupra de măsură lui Corneliu Calistru. Pentru că, pe lângă toate virtuţile menţionate, domnia sa mai are una, demnă de un maestru: modestia. O calitate nelalocul ei în vremurile super-orgolioase pe care le trăim. Neuitatul bariton David Ohanesian mi-a împărtăşit mai demult unul din motivele sale de admiraţie la adresa dirijorului Radu Botez: şi-a construit performanţele la Iaşi, fără a se strădui cu toate mijloacele să pătrundă definitiv în viaţa muzicală a Bucureştiului. Acesta este încă un element de continuitate. Corneliu Calistru şi-a desăvârşit destinul muzical performant în oraşul natal, devenind pe merit, chiar dacă fără distincţia oficială, cetăţean de onoare al Iaşului.

La Mulţi Ani Maestre Corneliu Calistru!

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor