Liberalii vor încerca astăzi să voteze un fost USR-ist în funcţia de viceprimar. Au un plan, dar nu sunt excluse surprizele

vineri, 26 ianuarie 2024, 02:50
2 MIN
 Liberalii vor încerca astăzi să voteze un fost USR-ist în funcţia de viceprimar. Au un plan, dar nu sunt excluse surprizele

Consiliul Local (CL) se află astăzi la a doua încercare de a desemna un nou viceprimar. Favorit a rămas Răzvan Timofciuc, dar nu sunt excluse surprize. Surse ZDI spun că liberalii au discutat ieri într-o şedinţă pregătitoare această nominalizare. Un prim semn va fi la începutul şedinţei, în sensul dacă la plen îşi vor face apariţia toţi consilierii liberali.

O primă încercare de alegere a viceprimarului a fost în luna decembrie: surse ZDI au confirmat că urma să fie nominalizat Răzvan Timofciuc, dar proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. Oficial, consilierii PMP au propus retragerea proiectului, dar informaţiile ZDI sunt că şi în grupul liberalilor erau anumite reţineri faţă de desemnarea lui Timofciuc. Însă, indirect, decizia aparţine tot primarului Mihai Chirica, în condiţiile în care PNL şi PMP îl sprijină pe acesta în orice iniţiativă.

În decembrie, Timofciuc a confirmat pentru ZDI că a fost contactat de liberali cu această propunere şi că a acceptat. Între timp, consilierul local a obţinut şi o victorie juridică: dosarul în care este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că s-ar fi aflat în conflict de interese va fi reluat, după ce instanţa supremă a aprobat cererea de revizuire, o hotărâre destul de rară în astfel de speţe. Astfel, decizia prin care i s-au interzis lui Timofciuc anumite drepturi (inclusiv cel de a candida pentru o funcţie publică) a fost casată.

„Voi continua să îi reprezint pe toţi ieşenii care îşi doresc ca Iaşul sa aibă cel mai performant sistem de educaţie din Românie, spaţii şi zone de relaxare in cartiere, transparenţă şi stoparea risipei. Speţa asta ridicolă mi-a adus numai necazuri în ultimii 3 ani, culminând cu excluderea din USR. Este hilar să fiu în conflict de interese pentru că soţia mea a făcut parte din Consiliul de Administraţie al unei şcoli, o funcţie neremunerată prin care mai degrabă faci voluntariat şi ai răspundere”, a comentat ieri Timofciuc.

Proiectul privind desemnarea viceprimarului este primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi. Nominalizarea lui Timofciuc ar putea să le asigure liberalilor majoritatea în plen pentru acest an: în schimbul funcţiei de viceprimar, consilierul local va vota cot la cot cu liberalii şi PMP, astfel încât să poată fi aprobate proiectele propuse de executivul condus de primarul Chirica. Până în toamna anului trecut, atunci când a fost exclus din USR, Timoficiuc s-a aflat în permanentă opoziţie faţă de primar şi, din 2020 încoace, faţă de PNL.

Prima şedinţă ordinară a CL din acest an va fi una „săracă” din punct de vedere al proiectelor propuse: până ieri erau propuse sub 20 de iniaţiative. Unul dintre cele mai importante presupune alocarea, din excedentul bugetar, a unei sume de 17 milioane lei pentru diverse investiţii (12,1 milioane lei) şi cheltuieli de funcţionare (5,5 milioane lei). Cele mai multe fonduri vor merge la Ateneu: 6 milioane lei pentru bugetul de dezvoltare şi alte 3 milioane lei pentru funcţionarea instituţiei. 

Comentarii