Managerul Spitalului de Infecțioase din Constanța, către jurnaliști: Totul era în regulă. Îmi e rău, ce vreți, să mor aici?

vineri, 01 octombrie 2021, 12:39
1 MIN
 Managerul Spitalului de Infecțioase din Constanța, către jurnaliști: Totul era în regulă. Îmi e rău, ce vreți, să mor aici?

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, a declarat, vineri, că unitatea medicală avea toate avizele legale, iar defecţiunile depistate anterior de către ISU au fost remediate, potrivit digi24

"Toate defecţiunile au fost remediate, totul funcţiona conform legii. Existau avizele legale, necesare, totul a funcţionat, dar s-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. (…)

Toate actele sunt în regulă, toate defecţiunile care au fost constatate s-au remediat. Nu era nimic în neregulă. (…)

Reţeaua a fost verificată, nu era supradimensionată. Nu a existat nimic în plus în afară de aparatura medicală, care are contract de mentenanţă", a spus managerul, care a susținut în mai multe rânduri că nu poate da alte declarații deoarece îi e rău.

"Îmi e rău, ce vreți, să mor aici?", s-a adresat ea jurnaliștilor.

Întrebată dacă personalul se afla în Secţia ATI unde a izbucnit incendiul, aceasta a spus că tot personalul era prezent.

Nouă pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. 

Comentarii