Manuela Hărăbor face declaraţii emoţionante despre viaţa alături de fiul ei, diagnosticat cu autism

luni, 10 decembrie 2018, 12:00
1 MIN
 Manuela Hărăbor face declaraţii emoţionante despre viaţa alături de fiul ei, diagnosticat cu autism

 

Pentru Andrei (28 de ani), fiul Manuelei Hărăbor, diagnosticat cu autism, timpul curge altfel, iar lumea arată diferit. În centrul micului său univers este mama lui, căreia îi spune de câteva zeci de ori pe zi că o iubeşte, mai ales dacă face o trăsnaie. Manuela Hărăbor şi-a crescut singură fiul diagnosticat cu autism.

Şi acum e legată de el ca de un copil mic, deşi a trecut de mult de vârsta majoratului, fiindcă boala îl face dependent de ea. Actriţa spune însă că Andrei o face să se simtă specială şi că probabil aceasta a fost menirea sa, să aibă grijă de băiat şi să-l facă fericit. 

„Asta mă defineşte de 28 de ani. Niciodată nu am avut o satisfacţie mai mare decât aceea când Andrei mă face să mă simt centrul universului. Ne spunem «te iubesc» de dimineaţa până seara, ne spunem de zeci de ori pe zi. Seara, după ce ne spunem rugăciunea, la fel procedăm. De fiecare dată când face o boacănă ştie care e cuvântul magic. Nu suportă să mă vadă supărată. Iar acel «te iubesc» rostit de el e cea mai bună doctorie”, a mărturisit Manuela Hărăbor pentru Libertatea. 
 

Citeşte materialul integral pe libertatea.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii