Mărturie de la audieri: Diego Maradona a fost omorât. Detalii uluitoare

joi, 17 iunie 2021, 10:22
2 MIN
 Mărturie de la audieri: Diego Maradona a fost omorât. Detalii uluitoare

Rodolfo Baque, avocatul uneia dintre infirmierele lui Diego Maradona, a declarat, miercuri, că starul argentinian a fost omorât, el acuzându-i pe medicii care l-au tratat pe fostul fotbalist că sunt responsabili de deces.

“Diego a fost omorât”, a spus Baque, avocatul infirmierei Dahiana Madrid.

Avocatul a precizat că Maradona a primit medicamente psihotrope care i-au accelerat pulsul, deşi era tratat şi pentru o boală a inimii.

“Există o responsabilitate a medicilor care l-au tratat. Au fost multe semnale de alarmă că Maradona va muri. Şi niciunul dintre medici nu a făcut nimic pentru evitarea acestui lucru”, a afirmat Baque.

“Ceea ce Dahiana Madrid a făcut a fost să se conformeze indicaţiilor medicilor”, a adăugat el.

La fel ca restul echipel medicale care l-a îngrijit pe Maradona, Dahiana Madrid, în vârstă de 36 de ani, audiată miercuri de procurori la San Isidro, face obiectul unei anchete pentru “omor simplu cu premeditare”, pentru care riscă o pedeapsă de 8 până la 25 de ani de închisoare.

La începutul săptămânii, infirmierul de noapte al lui Diego Maradona, primul membru al echipei sale medicale care s-a prezentat la Parchetul argentinian, a negat că şi-a abandonat pacientul într-o agonie lentă, susţinând că i s-a "ordonat să nu-l trezească".

Ricardo Almiron, în vârstă de 37 de ani, a petrecut mai mult de şapte ore la parchetul din San Isidro: el este suspectat că a minţit susţinând că idolul fotbalului dormea ​​şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, însă autopsia a dezvăluit că el agoniza.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Comentarii