Meritele Mitropoliei versus păcatele Primăriei Iaşi la hramul Sfintei Parascheva

Standard pe care l-a tot depăşit an de an. Este mai puţin important dacă e meritul lui sau al consilierilor. Dacă ne amintim bine, în anii ’90, hramul Sfintei, organizat pe atunci sub oblăduirea şi buna îndrumare a fostului mitropolit Daniel, acum patriarh, era neschimbat de la un an la altul, ce se schimba fiind doar moaştele aduse din afară alături de cele locale. E poate nedrept să facem acum vreun reproş: sărbătorile Iaşului abia deveniseră, după anii lungi şi gri ai comunismului ateu, în care manifestarea era una extrem de restrânsă, o sărbătoare regională şi chiar naţională, la care fostul primar Constantin Simirad a pus umărul din plin alături de actualul patriarh.

În acest context, în care o bună parte a ieşenilor dau semne că s-au săturat de aceste sărbători obositoare şi care nu-i „prind” în niciun fel, ideea conducerii Mitropoliei, aplicată în ultimii ani, ca după liturghia din 14 octombrie Mitropolitul să facă un gest notoriu de gratitudine şi recunoştinţă, de fiecare dată pe o temă istorică adecvată, nu poate fi decât demnă de toată lauda. Cu atât mai mult cu cât această schimbare vine după o perioadă în care totul părea că e lăsat la voia sorţii. Ca să amintim numai ultimele două astfel de gesturi: anul trecut, anul Centenarului, 100 de ani de Românie Mare, IPS Teofan a adus zece centenari din toate regiunile istorice ale României, pe care i-a cinstit şi gratulat în faţa zecilor de mii de enoriaşi adunaţi la slujbă, prezentându-le fiecăruia povestea extraordinară de viaţă. A fost o surpriză plăcută pentru toţi, ţinută în secret până în ziua slujbei, şi pentru care mitropolitul merită toată gratitudinea noastră. Pe care, de altfel, am şi exprimat-o la acea vreme. Anul acesta, când facem 30 de ani de la Revoluţia din ’89, mitropolitul a avut iarăşi o idee extraordinară, şi la fel de surprinzătoare: a gratulat în faţa zecilor de mii de enoriaşi zece preoţi care au luptat cu regimul ateu pentru credinţa lor, care au ridicat sau apărat lăcaşurile lor cărora comuniştii de puseseră gând rău. A reuşit să aducă în faţa publicului poveşti pe care, şi o spunem cu toată mândria profesională, chiar şi unui ziarist cu dare de mână i-ar fi fost greu să le adune laolaltă. Deja, după această surpriză, în redacţie făceam presupuneri despre ce surpriză ne va pregăti IPS Teofan după liturghia de la Hramul Sfintei din 2020, anul viitor. Şi suntem convinşi că va fi una cel puţin pe măsura celor dinainte.

Un alt lucru demn de remarcat: organizarea din acest an a cozii pelerinilor, care a fost şi cea mai mare de până acum, a fost una impecabilă. Iar ecranele imense plasate pe traseu au fost pe cât de binevenite, pe atât de utile şi apreciate, dar şi un semn că noua tehnologie nu inhibă iniţiativa preoţilor, prea adesea acuzaţi că sunt refractari la nou.

Bun, haideţi să întoarcem foaia, şi să vorbim şi de partea laică a Sărbătorilor Iaşului. Aici, din păcate, lucrurile par a sta exact pe dos. Deşi primarii care s-au tot succedat la cârma Iaşului au fost din ce în ce mai tineri, Simirad – Nichita – Chirica, Zilele Iaşului par să fi arătat de la an la an tot mai îmbătrânite şi mai gârbovite. Singura schimbare notabilă: scoaterea tarabelor cu mici şi bere din centru, în rest, nimic remarcabil. O Sărbătoare în care tinerii nu sunt incluşi: care au putut, au ales uşuraţi s-o şteargă din oraş. Ieşenii simt tot mai mult că nimeni nu se preocupă să le ofere ceva special de Sărbători, altceva în afară de bâlci şi concerte banale în cartier ori la Palat. Altceva în afară de premieri cu diplome date de-a valma, la cât mai mulţi, fără nicio noimă.

Daţi o simplă căutare pe Google după „Zilele Clujului”, o manifestare aparent mai modestă, cu care clujenii nu se laudă că ar avea anvergură naţională, cum o facem noi. Ba chiar nici regională. Veţi vedea însă că trei sferturi din cele peste 100 de evenimente de amploare desfăşurate în numai trei zile (27-29 septembrie) antrenează aproape exclusiv tinerii. Veţi vedea concerte cu trupe străine în mare vogă, care la o comparaţie strivesc efectiv Iaşul cu ale lui veşnice concerte cu Bănică jr. şi Andra, în cel mai bun caz, şi asta dacă nu ni se servesc foste vedete europene ajunse la senectute, din care nu a rămas decât amintirea.

Daţi o căutare şi după „Zilele Timişoarei”, 1-4 august, şi veţi avea, în linii mari, cam aceeaşi surpriză doar parcurgând lista evenimentelor şi încercând să le găsiţi un corespondent la Zilele Iaşului. Nu întâmplător, în ultimul barometru european care măsoară vigoarea culturală şi creativitatea primelor 40 de mari oraşe din UE, Iaşul este aproape de coadă, pe un modest loc 34. Asta în timp ce Clujul este la jumătate: locul 21.

Iată, aşadar: dacă Mitroplia a reuşit să iasă din acest clenci al obişnuinţei şi comodităţii organizatorice, dând parcă o lecţie inclusiv Patriarhiei, edilii ieşeni ne dovedesc de la an la an că regresează. Că nu au capacitatea şi imaginaţia de a face ceva în plus, ceva ieşit din tipare şi din calapodul obişnuinţei. De ce ar avea nevoie Iaşul, capitală culturală cu tradiţie redutabilă şi capitală istorică cu patalama, pentru a impune în plan naţional o sărbătoare proprie? Una care să fie pentru România, de ce nu, măcar în intenţie, de anvergura Oktoberfestului bavarez pentru Germania? Sau, ca să dăm alte exemple de manifestări de amploare naţională ce nu au loc în capitale, de amploarea vestitului Festival al Florilor din Madeira, pentru Portugalia? Ori vestitele Zile ale Focului din Valencia, despre care mulţi spun chiar că e cea mai amplă sărbătoare din Europa, ca participare?

Aşadar, ce s-ar potrivi Iaşului? Pare greu de spus, dar cu siguranţă dacă un primar sau echipa sa şi-ar pune măcar problema, ar avea de unde alege. În orice caz, de o astfel de „invenţie” are nevoie Iaşul în anii care vin, dacă nu vrea să abandoneze această mare sărbătoare uitării, pe care ne-o vor lua cu ei acolo unde se duc generaţiile venerabile actuale. Mitropolia a demonstrat, credem noi, că a reuşit să iasă din acest blocaj. Primăria, din păcate, nu dă nici un semn că ştie cum s-o facă. Sau măcar să vrea cu adevărat asta.

Iată, aşadar, o misiune importantă pentru cel care va câştiga viitorul mandat de primar. Oricine ar fi el…