Ministrul Transporturilor se laudă pe Facebook că vin bani pentru autostrada A8

vineri, 16 decembrie 2022, 17:55
1 MIN
 Ministrul Transporturilor se laudă pe Facebook că vin bani pentru autostrada A8

Ministrul Transporturilor susține într-o postare pe Facebook că cele 9,6 miliarde de euro din Programul Operațional pentru Transport (din care mai puțin de jumătate sunt fonduri nerambursabile), aprobat astăzi de Comisia Europeană, sunt și pentru A8 Ungheni-Iași-Tg. Mureș. 

Excepție fac cele două segmente „capete”, Tg. Mureș-Miercurea Nirajului și Moțca-Tg. Neamț/Leghin, finanțate prin PNRR. Luni, 19 decembrie, va avea loc o sedinta de guvern în care vor fi aprobati indicatorii tehnico-economici ai capetelor sectorului montan, care reprezintă, practic, 55 km din autostrada A8 (Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Târgu Neamt). În total, investitia ajunge la peste un miliard de euro. Odată aprobati indicatorii, poate fi lansată licitaţia de execuţie, fondurile fiind asigurate prin PNRR – ar fi prima licitaţie de lucrări în relatie cu A8, în conditiile în care cea de-a doua secţiune (Leghin – Tg Neamţ) tranzitează şi judetul Iaşi. Cele două proiecte figurează pe ordinea de zi a Guvernului anuntaţă în seara asta.

Comentarii