Misterul imobilelor care ba sunt, ba nu sunt monumente istorice, tranșat de instanță

La mai bine de două luni de la izbucnirea scandalului privind construirea unui bloc de locuinţe peste un presupus monument istoric, toţi responsabilii tac chitic şi se ascund după hârtii care se contrazic între ele. Faptul că nici Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu şi nici Primăria Municipiului Iaşi nu au mişcat un deget ca să clarifice situaţia a pus pe drumuri o mulţime de oameni şi a iscat până acum două procese – unul în instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi şi unul la Secţia civilă a Judecătoriei ieşene. Cu siguranţă că lucrurile puteau să fie clarificate mai repede dacă cele două instituţii din administraţia locală ar fi catadicsit să se mobilizeze în folosul contribuabililor pe banii (impozitele) cărora funcţionează.

Monumentul cubic

Aşa cum am mai relatat, scandalul a izbucnit atunci când un întreprinzător a început să construiască un bloc cu patru niveluri într-o zonă rezidenţială presărată cu numeroase clădiri de patrimoniu, res­pectiv pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17 sau 17A sau strada Octav Botez nr. 1A. Cu toate acestea, omul are toate avizele şi documen­tele necesare şi i s-ar putea reproşa doar că, prin ridicarea blocului între case, scade valoarea de piaţă a imobilelor vecine. Singura clădire cu etaj din vecinătate este una cât se poate de simplă, fără niciun detaliu arhitectonic – un cub, aşa cum o descriu plini de admiraţie cei de la Direcţia de Cultură. Directorul Direcţiei a refuzat dialogul cu Ziarul de Iaşi, după ce a fost prins jonglând cu numerele 17A şi 17bis, respectiv numărul imobilului demolat ca să facă loc blocului de locuinţe şi numărul „cubului“, despre care proprietarii au aflat stupefiaţi, abia în acest an, că e monument istoric.

În dosarul aflat la instanţă există două hârtii prin care Direcţia de Cultură încearcă să se spele de păcatul lipsei de comunicare. Pri­ma este adresa unuia dintre moşte­nitori, care, înainte să vândă jumătate din casa de la numărul 17bis, întreabă Ministerul Culturii – care are drept de preempţiune în cazul unui monument istoric – dacă vrea să cumpere. A doua constituie mai degrabă un exemplu nemaiîntâlnit de promptitudine în administraţia publică: Ministerul Culturii răspunde în aceeaşi zi că nu. Restul dovezilor că imobilul aflat în faţa Şcolii Postliceale Sanitare ar fi monument istoric se găsesc la Primăria Iaşi. Dar Primăria Iaşi are dovezi şi că imobilul vecin, cel dărâmat într-un weekend de la sfârşitul anului 2015, este monument istoric: în planurile oraşului, acesta apare cu numărul 17A – acelaşi din Lista oficială a Monumentelor Istorice – iar în alte planuri urbanistice este indicat drept clădire de patrimoniu.

Cine a fost proprietarul?

Mai mult, el a aparţinut unei personalităţi a oraşului, Petru Pogonat, doctor în ştiinţe juridice, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii „Al.I. Cuza“, decan al Baroului ieşean, prefect în 1920, primar în 1921, deputat din 1926 şi, ulterior, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Casa i-a fost luată de comunişti în 1951, lui Pogonat (bunicul actriţei cu acelaşi nume) fiindu-i impus domiciliul forţat la o mănăstire din Neamţ unde a şi murit în 1957. La fel ca multe alte case luate „cu japca“ de comunişti, casa lui Pogonat a fost lăsată să se degradeze. Chiriaşii nu puteau să investească în reparaţii, iar administraţiile de dinainte şi de după 1990 (până la retrocedarea către Margareta Pogonat, în 2006) nu s-au sinchisit. Descrierea din ultima Listă a Monumentelor Istorice publicată în Monitorul Oficial (2016) se potriveşte perfect imobilului care nu mai există azi: adresa şi vechimea coincid.

Patrimoniul oraşului, varză

Totuşi, Direcţia de Cultură arată cu îndârjire spre clădirea de alături, construită în 1933. Aşa cum spu­neam, în unele acte ale Primăriei ieşene este consemnat faptul că acesta ar fi monument istoric, dar confuzia poate să provină din faptul că şi această casă şi cea care a fost demolată purtau pe unele planuri acelaşi număr: 17A. „Cubul“ a fost însă dintotdeauna 17bis, după cum ne-a declarat unul dintre vechii proprietari. Trebuie subliniat că, deşi „monument istoric“, deci scutit de taxe, Primăria nu i-a iertat pe proprietari de plata impozitului în toţi aceşti ani – lucru contrar prevederilor Codului fiscal. Magistraţii sunt cei mai în măsură să spună dacă asta înseamnă furt.

Cert este că bâlbele din jurul celor două clădiri şi proasta comunicare cu – şi între – cele două instituţii, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Primăria Iaşi, nu fac decât să aducă deservicii patrimoniului oraşului şi locuitorilor săi. Pentru că vorbim de un monument istoric care nu e marcat în niciun fel, situaţie pe care o regăsim la multe clădiri ieşene din aceeaşi categorie. Atâtea câte mai există – pentru că numărul imobilelor de patrimoniu care mai sunt în Iaşi e cu mult mai mic decât cel din lista oficială. Vom reveni cu amănunte când Direcţia Judeţeană pentru Cultură ne va răspunde întrebărilor pe care i le-am adresat în scris.

Situația actuală:

VEDEȚI ȘI:

Care imobil din cele „trei numere 17“ este monument? Joc politic, nu de logică