Mitropolia Moldovei refuză solicitarea preoților de aderare la Patriarhia Română

joi, 16 noiembrie 2023, 16:58
2 MIN
 Mitropolia Moldovei refuză solicitarea preoților de aderare la Patriarhia Română

Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) își păstrează statutul actual și nu va adera la Patriarhia Română. Declarația a fost făcută de episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, după ședința de la Mitropolia Moldovei, la care au participat episcopii vicari, protopopii, stareții și starețele din Eparhia Chișinăului a BOM.

”În cadrul ședinței a fost adoptată o decizie, potrivit căreia Biserica Ortodoxă din Moldova își păstrează statutul ei actual. Îl avem pe ÎPS Vladimir, întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Clerul și poporul rămâne fidel Bisericii Ortodoxe din Moldova și ÎPS mitropolit Vladimir. Nu vor fi inițiate discuții privind aderarea Bisericii Ortodoxe din Moldova la Patriarhia Română” a declarat Ioan Moșneguțu.

Astfel, Mitropolia Moldovei a respins solicitarea unui grup de preoți din protopopiatul Chișinău, sectorul II, de a iniția procesul de aderare a Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română.

În scrisoarea adresată mitropolitului Vladimir, parohul Bisericii ”Sfântul Dumitru” din Capitală, Pavel Borșevschi, împreună cu un grup de preoți, au afirmat că sunt ”tot mai nedumeriți și nemulțumiți de ascultarea pe care trebuie să o facem față de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill”. 

Potrivit lor, Biserica trebuie să asculte de vocea poporului, care, după ce a fost redusă la tăcere mai bine de două secole, ”își cere drepturile de a spune nestingherit și răspicat: e timpul să revenim în toată plinătatea noastră la Biserica neamului nostru, în cadrul Patriarhiei Române, rămânând, în același timp, și pe mai departe sub omoforul și îndrumarea părintească a Înaltpreasfinției Voastre”.

Sursa: deschide/md

Comentarii