Mureş: Doi morţi şi doi răniţi într-un accident între două autoturisme şi un TIR

miercuri, 28 septembrie 2022, 10:03
1 MIN
 Mureş: Doi morţi şi doi răniţi într-un accident între două autoturisme şi un TIR

Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier petrecut pe DN 13 (E60) Sighişoara – Târgu Mureş, în localitatea Acăţari, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR.

"În accident sunt implicate 4 persoane, două de cod verde şi două de cod negru. Circulaţia pe E60 este blocată pe ambele sensuri de mers. La faţa locului sunt alocate forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş cu o autospecială de stingere şi un echipaj de descarcerare, două ambulanţe SMURD, două maşini de teren şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Acăţari", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş. AGERPRES

Comentarii