O bătrână de 80 de ani, mai iute de picior decât polițiștii români. De doi se ascunde și nu este de găsit

marți, 23 iunie 2020, 11:23
1 MIN
 O bătrână de 80 de ani, mai iute de picior decât polițiștii români. De doi se ascunde și nu este de găsit

Poliția Română a anunțat că a declanșat procedurile de urmărire generală în cazul unei femei care a împlinit 80 de ani în luna ianuarie a acestui an. Nu este o glumă, Elena Barbu Busuoic având de executat mai bine de un an și jumătate de închisoare, pentru furturi din magazine, comise în municipiul Suceava. Este la ora actuală cel mai vârstnic urmărit general din România. Femeia are un bogat trecut infracțional și eliberări condiționate pe care le-a încălcat, astfel că prevederile Codului Penal nu au ținut cont de vârsta sa. Femeia este condamnată de la mijlocul anului 2018, dar nu este de găsit, astfel că a fost dată în urmărire generală. 

Elena Barbu Busuioc este domiciliată în municipiul Bucureşti, sectorul 2, şi are la activ condamnări pentru furturi, emise de mai multe instanţe din ţară. Femeia este inclusă în categoria de infractori voiajori, cei care se mută dintr-o localitate în alta şi comit furturi.  

În anul 2018, aceasta s-a aciuat la Suceava. Ea a fost prinsă în mai multe rânduri la furat din marile magazine. Aşa s-a ajuns ca la începutul lunii martie a anului 2018, femeia să fie ridicată pentru audieri de către poliţiştii suceveni şi prezentată în faţa unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Faţă de femeie a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea a nouă fapte de furt, în stare de recidivă. Bătrâna furase bunuri alimentare, de întreţinere sau băuturi alcoolice, furturile având prejudicii mici, de ordinul zecilor de lei.

Mai multe, pe monitorulsv.ro

Comentarii