O femeie care a căzut pe stradă fiindcă i se făcuse rău a fost ignorată mai bine de o oră de trecători

luni, 06 martie 2023, 12:10
1 MIN
 O femeie care a căzut pe stradă fiindcă i se făcuse rău a fost ignorată mai bine de o oră de trecători

O întâmplare cu final fericit pentru o botoşăneancă a adus, din nou, în prim plan nepăsarea oamenilor. O femeie a fost ignorată zeci de minute de trecători după ce i s-a făcut rău şi a căzut pe stradă. Cadrele medicale trag un semnal de alarmă cu privire la paşii care trebuie urmaţi în astfel de situaţii

Întâmplarea a fost făcută publică de fiica femeii pe o pagină de socializare. Aceasta a povestit că vineri seara, în jurul orei 20, mama ei se deplasa pe strada Octav Onicescu. La un moment dat, din motive necunoscute, femeia a căzut pe zona cu pământ de lângă trotuar, nemaiputând să se ridice.

“Mai bine de o oră a stat acolo, căzută şi în agonie, au trecut pe lângă ea zeci de oameni, însă nimeni nu s-a deranjat să o întrebe măcar dacă este bine. Ba chiar a auzit printre trecători bombănind că este beată. Mama mea nu consumă alcool niciodată. Mama este o fire timidă şi nu a îndrăznit să ceară ajutor. Se uita la oameni poate-poate o ajută cineva. Telefonul îi era sărit la câţiva metri, deci şi posibilitatea de a mă suna era zero”, a scris Diana Alina.

Cititi mai multe detalii pe monitorulbt.ro

Comentarii