O fostă pacientă a medicului Tesloianu: Am ajuns la granița cu moartea

vineri, 10 martie 2023, 10:09
2 MIN
 O fostă pacientă a medicului Tesloianu: Am ajuns la granița cu moartea

Una dintre pacientele medicului Dan Tesloianu, arestat pentru 30 de zile, a făcut dezvăluiri despre cum a ajuns pe mâna doctorului și ce s-a întâmplat după operație.
 

Femeia a povestit, la adăpostul anonimatului, cum a ajuns să devină pacienta doctorului Tesloianu și cu ce complicații s-a luptat după ce i-a fost implantat un defibrilator cardiac intern.

Mărturia unei paciente operată de medicul care recicla dispozitive medicale

“Întâlnirea mea cu domnul doctor este pur și simplu întâmplătoare. Eu nu sunt pacienta dumnealui, eu sunt pacientă a altui medic, dar am fost recomandată pentru implantarea unui aparat cardiac, având în vedere că la problemele de sănătate privind inima trebuia să luăm o hotărâre să facem ceva pentru îmbunătățirea sănătății.

Din câte știu eu, ca să nu greșesc, la mine nu este un stimulator cardiac, este un aparat de sincronizare și defibrilizare (defibrilare n.r.)”, a susținut pacienta în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN.

Femeia a povestit că a primit documentația aparatului abia la cinci ani după implantare și că s-a simțit foarte rău după intervenția de înlocuire a aparatului.

“Eu nu știu dacă este nou sau vechi. Pentru el s-a dat un document după cinci ani după ce a fost implantat. N-am de unde să știu pentru că n-am discutat niciodată despre cum arată sau cum se notează, ce repercusiuni are.

M-am simțit foarte rău atunci când l-a montat pentru că am ajuns la granița cu moartea. Pentru că am suferit niște complicații care mi-au agravat starea de sănătate.

Foto: Antena 3 CNN

Mai mult, pe fanatik.ro

Comentarii