O minunată seară de vară la ţară

Mămici în capoate matlasate, trăgând vârtos din ţigară, trec cu landourile la vale. Fetiţele mai mari împing landourile cu surorile sau frăţiorii mai mici. Kinderii urlă. Maşini… maşini… maşini. Cu această ocazie femeile îşi extrag bărbaţii de la crâşmă. Noroc de cai: ei ştiu să aştepte, apoi animalul ştie drumul. Caii se baligă în drum.

Proprietarii sunt deja capsaţi. Noroc de cai, care ştiu să aştepte răbdători. Apoi ştiu drumul. Caii se baligă. Aburii baligilor ude pe asfelt se urcă în empireu.

Avionele dinspre Bucale trec printre dealul Păunului şi dealul Blănariu din Tomeşti. Motocoasele neascuţite (noua modă naţională) încetează a mai tăia iarba. O taie ca la mama ei, hârâind şi hâşcând. Câinele nostru şi al ţig… pardon, romilor au ce se hârâi! Maşinile micuţe ca nişte buburuze se întorc grăbite acasă. Trec şi pârţâitoare din astea noi – cu zgomot mare. Tatăl şi bunicul meu au fost au fost nişte vizionari – au făcut casa în anii 50 la vreo 15 metri de drum. Ţinând seama de circulaţia de azi, slavă Domnului, suntem fericiţi. „De-ar fi făcut-o la 30, era şi mai bine”, îmi zice Maria. Jănele trece cu trotoreta lui, având pe unul în spate. Vorbesc tare, ca nebunii: „Hai la Daniel, că la el îi deschis”.

Ora 8.30 şi oamenii încă stau cu uşile şi ferestrele închise. Căţeluşa noastră Duca suflă din greu pe trotuarul dinspe poartă. O fătucă mai mult goluţă vine de la magazin: flaşc-flaşc fac şlapii. Şi în nişte pantalonaşi scurţi-scurţi. Vorba poetului: Zău că-mi vine să las baltă toate interesele. Un tractor trece la vale. Ia uite, domnule, mai şi lucrează unii!

Crâşmăriţele îşi freacă mâinile cu plăcere: încă un gheşeft! Trop-trop-trop! fac căruţele pe asfalt la vale. „Acu cu asfaltul ista – zice mama – parcă zici că-s numai căruţi de boieri.”

Se răcoreşte cât de cât. O maşină bengoasă de ţig… pardon romi trece cu muzica dată la maxim: Buuum-buuum-bum-bum-bum!

Apoi se instaurează năvoadele singurătăţii. Doar câinii. Noapte. Gata.

Mama închide cu zece zăvoare toate porţile, uşile. Nu-i chip s-o dezvăţ. Aşa s-a învăţat de mică. La Goruni, pe când era fată, aveau casă în capul satului, sub pădure. Acum suntem în mijlocul satului. Şi lumea s-a schimbat. Acum, cum spune o vorbă veche, hoţii nu mai sunt în codri, ci în cănţălării.

Dar iarăşi o maşină cu un ciumpalac ţeapăn la volan trece (buuum-buum-bum-bum-bum).

Nori bulbucaţi pe cer. Doamne, ad-o!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist