O perspectivă

*

Gândurile fiecărui om se adună într-un nor sau mai degrabă într-o sferă invizibilă, care levitează deplasându-se încet dintr-o galaxie în alta, dintr-un capăt al universului în altul. În jurul ei se rotesc iubirile, iluziile, deziluziile, frustrările şi alte sentimente. Nimic din ce am gândit şi din cele ce am trăit nu piere. Gândurile noastre suspendate în aer sau în vid adună în jurul lor alte gânduri şi alte sentimente. Şi tot aşa, mereu, mereu, mereu aşa… A, E, I, O, U, oare cât de articulat e universul nostru cognitiv?

*

Prin acţiunile lor, reţele de socializare acţionează asupra emoţiilor, asupra sentimentelor şi, mai cu seamă, asupra instinctelor. Asupra inconştientului. "Este suficient, scria la sfârşitul secolului al XIX-lea sociologul Gustave Le Bon, să ne autoobservăm ca să cunoaştem în ce grad facultăţile noastre afective evoluează în afara voinţei… Un cuvânt, un gest, aproape insignifiante pe moment, pot să transforme prietenia în indiferenţă, câteodată chiar în antipatie." Iar la nivel social, afirma acelaşi Le Bon, dialogul în agresivitate, şi asta prin stimularea anumitor reflexe ale inconştientului organic şi a celui afectiv. Inconştientul, conchidea Le Bon, "ne domină adesea şi ne orbeşte", "făcându-ne să ne sacrificăm fără încetare interesele individuale acelora ale speciei". Un rol important în stimularea funcţiilor inconştientului colectiv o au în zilele noastre tocmai reţelele de socializare, populate de nonoboţi. Adică de roboţi de dimensiuni microscopice ce pot fi injectaţi direct în vene sau în creier. Roboţi care pot influenţa sau pot modifica nu numai gândurile unui om, ci şi starea sa afectivă.

*

Conform informaţiilor transmise de agenţiile de presă în prima parte a acestui an, peste 61,6% dintre australienii care au participat la votul consultativ s-au declarat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Malcom Turnbull, premierul Australiei, şi-a exprimat opinia că rezultatul covârşitor al referendumului conferă Parlamentului posibilitatea de-a pune în aplicare voinţa populară. "Australienii au votat copleşitor pentru a restabili egalitatea. A fost un vot pentru corectitudine, pentru angajament si pentru iubire", a declarat premierul.
Potrivit Biroului de Statistică al minunatei şi întinsei ţări a cangurilor, la vot au participat peste 12,7 milioane de australieni (din totalul 24, 16 milioane), 80% dintre aceştia au votat în favoare legiferării căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex. După publicarea rezultatelor o mulţime de oameni au ieşit pe străzile din Melbourne, dar şi în alte oraşe, exprimându-şi entuziasmul pentru victoria dobândită. Probabil, australienii au toate motivele pentru a se bucura. E un nou pas istoric pe care l-a făcut omul şi societatea post-modernă. Nu ştiu dacă mare sau mic. Viitorul ni-l va arăta curând. A mai căzut un rând de solzi de pe ochii omului modern sau post-modern. În curând vor mai cădea şi alţi solzi ce ne acoperă vederea. Nu trebuie să ne ascundem după degete, ci să privim realitatea aşa cum e. Istoria ne arată că homosexualitatea a existat dintotdeauna, atât în cadrul regnului animal, cât şi al celui, sper să nu mă înşel, vegetal. În urma experimentele genetice, e posibil ca rasa umană să fie reprodusă în laborator. Şi atunci, legiferarea se va face tot prin consultarea largă a populaţiei. Ne îndreptăm cu paşi repezi spre o lume hermafrodită, în care diferenţele dintre bărbat şi femeie vor deveni din ce în ce mai incerte. Poate că omul viitorului va putea fi şi una, şi alta. Sau nici una, nici alta, construindu-şi societatea după alte reguli şi după alte principii spirituale, şi morale decât cele de azi. Într-o astfel de societatea, familia nu-şi va mai avea rostul. Şi nici religia. Forţa de muncă va fi produsă în mari laboratoare genetice, cu toate corecţiile necesare, în funcţie de cerinţa pieţii. Probabil se va ajunge la o societate distinct împărţită pe caste, asemănătoare albinelor sau a muşuroaielor de termite. Înmulţirea populaţiei va fi ştiinţific controlată. Iar surplusurile, având aceeaşi compoziţie şi structură, vor fi trimise în spaţiu pentru popularea altor galaxii, poate şi a vidului, asta dacă cuceririle ştiinţifice ne vor arăta că e posibil să vieţuieşti şi în vid. Desigur, pe parcursul procesului de expansiune, pe ici-colo va apărea şi câte un cangur, sau doar anumite părţi din el. În fond, evoluţia, chiar şi cea controlată, ne poate oferi oricând surprize.

*

România – o ţară cu o economie atât de precară, fără industrie, cu o agricultură fragilă şi o infrastructură aproape inexistentă, comparabilă doar cu cea din lumea a treia, cu un nivel de trai dintre cele mai scăzute din Europa şi o populaţie diminuată din pricina emigraţiei masive a forţei de muncă, având şi alte tare – îşi permite, totuşi, luxul de-a aloca 2% din PIB pentru înarmare, în timp ce ţări precum, Germania, Canada, Belgia, Olanda, Suedia, Italia, Danemarca, Ungaria, Cehia ş. a., mult mai dezvoltate decât România, nu s-au grăbit şi nu se grăbesc nici acum, după ultimul summit NATO să îndeplinească acest deziderat al administraţie Trump, alocând din PIB-ul lor un procent mult mai puţin decât alocă România.

Ar fi fost normal ca România prin emisarii ei, beneficiind şi de poziţia pe care o ocupă şi Mircea Geană în structura de conducere a NATO, e adjunctul secretarului general, să negocieze cu Statele Unite şi cu partenerii săi euroatlantici această cotă, tocmai din pricina situaţiei precare a economiei sale. Acest 2% constituie un efort prea mare pentru România. Ca să devenim un partener serios, ar fi trebuit ca NATO să ne lase mai întâi să ne dezvoltăm infrastructura rutieră, feroviară şi aeriană, ca să nu mai vorbim de alte sectoare, precum industria, agricultura, turismul etc. Deocamdată, aşa cum se prezintă teritoriul nostru, el se pretează doar pentru a servi ca teatru de război pentru o eventuală confruntare dintre Vest şi Est.

Înainte de a aloca această sumă ar fi trebuit să le arătăm partenerilor noştri măcar o parte din hibele economiei româneşti şi să le prezentăm şi perspectivele de dezvoltare. Nu cred că partenerii noştri nu ne-ar fi înţeles, dându-ne răgazul necesar pentru a ne stabiliza economia. În cadrul rundei de negocieri, România ar fi putut uza de argumentele şi de atuurile sale, legate în primul rând de poziţia sa geo-strategică, atât de importantă pentru Occident. Am fi putut beneficia de alte clauze, asta cu atât mai mult cu cât scutul antirachetă de la Deveselu are menirea de-a apăra o parte din Europa în cazul declanşării unui război aerian. Acest fapt reprezintă, desigur, pentru noi şi o doză mare de risc. În cazul unui război, teritoriul României va fi mult mai expus decât teritoriile partenerilor noştri occidentali. Acest fapt ar fi trebuit să reprezinte unul dintre principalele noastre atuuri pentru negocierile privind reducerea cotei alocate pentru înarmare la una simbolică. Ba mai mult decât atât, am fi putut noi cere de la partenerii noştri un procent, mai mult sau mai puţin simbolic, pentru faptul că le asigurăm o parte din securitate.

*

Vorba Cristinei: a ajuns şi Franţa de râsul curcilor. După devastatorul incendiu de Notre Dame, după protestele vestelor galbene care au devastat Parisul, iată că a sosit timpul când poliţia se luptă cu pompierii. Mătură cu ei asfaltul. În curând, va apărea şi armata franceză la proteste. Şi atunci, se va lupta poliţia şi cu armata. Deocamdată au apărut protestatarii care au ieşit în stradă pentru a-şi apăra drepturile legate de noua lege a pensiilor pregătită de guvernul francez. Nici în timpul Comunei din Paris nu era un mai mare haos la Paris. Iată ce titrau agenţiile de presă referitoare la situaţia din ţara lui Robespierre şi a lui Ionesco: "Mobilitatea este în mare parte blocată în Franţa, din cauza protestelor. Călătoriile cu trenul au fost aproape în totalitate oprite, iar traficul în Paris e un dezastru…". Sau: "Sute de mii de oameni protestează de joi în Franţa împotriva reformei pensiilor, planificată de guvern. Peste 800.000 de protestatari au demonstrat joi, iar sindicatul CGT a fost reprezentat de 1,5 milioane de participanţi. În acelaşi timp, o grevă generală a paralizat în mare parte viaţa publică." Şi "În ciuda protestelor în masă, guvernul de la Paris merge mai departe cu reforma pensiilor."

După greva pompierilor şi manifestaţiile masive contra reformei pensiilor, ce urmează, o nouă comună din Paris?! O ghilotină?

Avertisment guvernului român: chiar dacă poporul român e un popor obişnuit să suporte aroganţa puterii şi umilinţele la care e supus, din când în când, el explodează. Dovadă: revoluţia din decembrie 1989. Iar revoluţiile, după cum spune Le Bon în "Psihologia maselor", se propagă prin contaminare.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist