OGC Nice îşi sfătuieşte fanii să nu facă deplasarea la Chişinău pentru meciul cu Sheriff

vineri, 03 martie 2023, 22:55
1 MIN
 OGC Nice îşi sfătuieşte fanii să nu facă deplasarea la Chişinău pentru meciul cu Sheriff

Clubul OGC Nice îşi sfătuieşte fanii să nu facă deplasarea în Republica Moldova, la Chişinău, pentru meciul cu Sheriff, din prima manşă a optimilor Conference League.

“Contextul pare a fi cel puţin defavorabil. S-a raportat clubului un risc de securitate latent şi imprevizibil. În opinia Direcţiei Naţionale de Luptă împotriva Huliganismului, situaţia actuală nu permite să luăm în calcul cu calm deplasarea suporterilor noştri”, a precizat Nice.

Clubul aminteşte, pe de altă parte, şi de faptul că autorităţile franceze recomandă din iulie 2022 să se evite deplasările în Transnistria.

“În lumina acestor lucruri, OGC Nice trebuie să aibă o atitudine responsabilă. Cu regret, le recomandăm suporterilor să nu meargă în Moldova pentru a susţine echipa”, a adăugat Nice.

Meciul Sheriff Tiraspol – Nice se va disputa joi, 9 martie, de la ora 19.45, în prima manşă a optimilor Conference League.

Comentarii