Parlamentul Ucrainei votează interzicerea Bisericii Ortodoxe subordonate Patriarhiei Moscovei

joi, 19 octombrie 2023, 15:47
1 MIN
 Parlamentul Ucrainei votează interzicerea Bisericii Ortodoxe subordonate Patriarhiei Moscovei

Parlamentul Ucrainei a adoptat joi în primă lectură un proiect de lege prin care se interzice Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei, au informat deputaţi citaţi de AFP.

Parlamentarul Iaroslav Jelezniak a afirmat că în favoarea reglementării respective au fost 267 de voturi, în timp ce majoritatea necesară era de numai 226.

"Este o decizie istorică", a scris pe Facebook deputata Inna Sovsun.

Patriarhia Moscovei, condusă de patriarhul Kirill, susţine invazia rusă în Ucraina, reaminteşte AFP. AGERPRES

Comentarii