Pedepsele copiilor care au ucis un boschetar. Cel de 12 ani nu răspunde penal

joi, 07 martie 2019, 02:56
2 MIN
 Pedepsele copiilor care au ucis un boschetar. Cel de 12 ani nu răspunde penal

Judecătorii ieşeni au aplicat primele condamnări într-unul dintre cele mai revoltătoare dosare de pe rolul instanţelor locale.

Doi minori, de 17 şi 15 ani, au fost condamnaţi la 10, respectiv 8 ani de detenţie într-un centru de reeducare, fiind găsiţi vinovaţi de omor. Pedeapsa cea mai mare a primit-o Petronel Ţibincu, care este deja închis pentru tâlhărie. Cel de-al doilea condamnat se numește Gabriel Vascal. Cei doi ar fi comis o faptă de omor în vara anului trecut, fiind ajutaţi la acel moment de un alt copil, de 12 ani, care nu a putut fi tras la răspundere penală.

Potrivit anchetatorilor, fapta celor trei minori a fost comisă în noaptea de 8 spre 9 iulie 2018, atunci când aceştia se aflau pe strada A. Şesan şi au observat un bărbat de 57 de ani care dormea pe nişte cartoane. Cei trei au trezit cerşetorul şi i-au cerut banii pe care credeau că îi are asupra sa, ştiind că acesta adună bani din mila trecătorilor. Victima a refuzat, fapt ce l-a determinat pe Vascal să îl lovească cu pumnul în zona feţei. Individul a luat din buzunarul cerşetorului suma de 14 lei. Ulterior, cei trei minori au lovit victima cu picioarele de mai multe ori, cerându-i bani. Agresiunile au continuat şi după ce un martor a intervenit pentru a proteja cerşetorul. Din cauza loviturilor primite, acesta a murit.

„Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit de IML Iaşi, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unui politraumatism cu hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, dilacerare cerebrală, fracturi costale, ruptură pulmonară, hematom hepatic, ruptură renală, ruptură splenică, leziunile cauzate conducând la deces“, au precizat procurorii ieşeni.

Comentarii