Poliţistul înjunghiat ar putea fi testat cu detectorul de minciuni

Judecătorii iau în calcul ca atât poliţistul, cât şi interlopul care l-ar fi înjunghiat să fie testaţi cu poligraful.

miercuri, 06 februarie 2019, 02:50
1 MIN
 Poliţistul înjunghiat ar putea fi testat cu detectorul de minciuni

Decizii fierbinţi luate de judecătători într-unul dintre cele mai controversate procese de pe rolul instanţelor ieşene. Magistraţii care îl judecă pe Radu Holban, interlopul acuzat că ar fi înjunghiat un poliţist, vor decide zilele următoare dacă vor încuviinţa efectuarea unor teste cu detectorul de minciuni la care să fie supus atât Holban, cât şi victima sa. 

Constantin Grigoriu, martor în dosar, ar putea fi şi el supus la o expertiză cu poligraful. Judecătorii vor să afle cine minte în acest caz în condiţiile în care procurorii îl indică pe Holban ca fiind autor al faptei în timp ce acesta spune că este nevinovat. Radu Holban, zis „Talabă“, se află în arest din ianuarie 2018, el fiind deferit justiţiei pentru tentativă de omor. Potrivit Parchetului, în dimineaţa zilei de 28 ianuarie, în jurul orei 4.30, Holban l-ar fi înjunghiat pe poliţistul Iulian Dorel Dumitraş chiar la intrarea în Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Cei doi avuseseră un conflict în clubul Skin, în urma căruia Dumitraş şi iubita sa au mers cu taximetrul înspre spital. Poliţistul ar fi fost înjunghiat imediat după ce a coborât din taximetru. „Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la incidentele petrecute în aceeaşi noapte într-un club din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal”, precizau reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, la momentul la care l-au trimis în judecată pe Holban.

 

 

Comentarii