Portugalia relaxează de luni restricţiile pentru persoanele din UE cu certificat digital

duminică, 06 februarie 2022, 13:29
1 MIN
 Portugalia relaxează de luni restricţiile pentru persoanele din UE cu certificat digital

Portugalia va relaxa începând de luni restricţiile pentru străinii care deţin un certificat digital COVID-19 european, renunţând îndeosebi la obligaţia ca aceştia să prezinte un test negativ la COVID-19 înaintea intrării pe teritoriul portughez, potrivit unui decret.

Călătorii aflaţi în "posesia unui certificat digital COVID-19 din UE" sau a oricărui alt document "justificativ de vaccinare recunoscut" vor fi scutiţi de prezentarea unui test negativ la coronavirus la sosirea pe teritoriul portughez, potrivit deciziei guvernului de la Lisabona.

Certificatul digital COVID-19 al UE face fie dovada vaccinării, fie efectuarea unui test, fie trecerea prin boală după infectarea cu coronavirus în ultimele şase luni.

Spre deosebire de alte ţări europene, Portugalia cerea de la începutul lui decembrie 2021 ca pasagerii de peste 12 ani, fie ei şi vaccinaţi anticoronavirus, să prezinte teste negative pentru a putea intra în ţară.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii