Caută 
1 MIN
Pe la începutul lunii decembrie 2021, mă pomenesc cu un telefon de la prietenul şi colegul Bogdan Pătărlăgeanu de la Direcţia de Comunicare a Institutului Naţional de Statistică (INS) cu propunerea de a colabora la un Newsletter pentru Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) în care să surprindem crâmpeie din publicistica economică şi socială a poetului Mihai Eminescu, eventual, condimentate cu date statistice. Mai înainte de toate, prietenul Bogdan se interesă dacă ştiu ceva despre legătura lui Eminescu cu statistica, parcă, bănuind că am în lucru un studiu cu tema „Scurt istoric al statisticii oficiale în România” în care aveam câteva rânduri despre tema în cauză.
Dintr-un articol din Revista Română de Statistică, am aflat că, în perioada studenţiei sale vieneze (1869-1872), Mihai Eminescu a audiat prelegerile lui Franz Xavier von Neumann Spalbart (1837-1888), unul dintre marii statisticieni ai epocii. La Universitatea din Viena, poetul a audiat şi cursuri de filosofie, istorie, drept, economie politică şi anatomie. Mai târziu, în decembrie 1872, obţinând o bursă acordată de către asociaţia culturală Junimea, Eminescu s-a înscris ca „student ordinar” la Universitatea din Berlin. Aici a urmat cursuri de logică şi principii de filosofie cu Düring, istoria filosofiei cu Zeller, despre monumentele Egiptului cu Lepsius1. Ulterior, Eminescu a valorificat însemnările de la cursul de statistică frecventat la Viena într-un manual de statistică pe care l-a redactat şi utilizat în perioada în care a fost profesor suplinitor la Şcoala de Fete (1884).
În anul 1880 a fost numit redactor-şef la revista Timpul, iar în ianuarie 1882 devinde simplu redactor, marginalizat în rândul colegilor, în contextul apropierii politicii Partidului Conservator de cea a Partidului Liberal. Există unele mărturii cum că, pe când era redactor la Timpul, Eminescu a funcţionat ca inspector statistician la Oficiul Central de Statistică, poziţie facilitată de ministrul de interne de la acea vreme, Nicolae Kretzulescu2. Alte detalii despre activitatea sa ca statistician nu am găsit până în prezent.
În legătură cu profesoratul lui Mihai Eminescu în statistică, prietenul şi colegul de la INS ţine să precizeze că este în posesia unei fotocopii după o scrisoare a poetului către prietenul său, Al. Ghibici Răvneanu, datată 20 octombrie 1884. Acest document inedit a fost procurat cu sprijinul domnului Flavius Cristian Zaharia de la Arhivele Naţionale ale României – Filiala Iaşi. Iată ce-i scria Eminescu bunului său prieten în misiva respectivă: „…am mai încăput fără voie într-o belea greu de descurcat. Fiind vacante mai multe catedre la şcoala comercială, cerusem suplinirea istoriei. Dar catedra aceasta dându-se altuia, m-a însărcinat pe mine cu geografia şi statistica, cu un program foarte încărcat, obiect care are inconvenientul că n-ai cărţi în esenţă pentru studierea statisticii… iar el însuşi consistă dintr-un dicţionar de mii de nume proprii şi de cifre statistice”3. La momentul scrierii acestei scrisori, Mihai Eminescu era într-o situaţie precară: sărac şi bolnav. Prin februarie 1884, când boala se mai ameliorase, pleacă într-o călătorie în Italia, însoţit de prietenul Ghibici Răvneanu.
În urmă cu un an, chiar în paginile Ziarului de Iaşi, am publicat un articol referitor la contribuţia lui Mihai Eminescu la sociologia elitelor. Pentru acest an, de Ziua Culturii Naţionale, îmi propusesem să scriu ceva despre „teoria selecţiei negative” la Eminescu, parcă prea potrivită cu vremurile în care trăim. Însă, provocat de colegii din INS, m-am reorientat spre publicistica economică a poetului naţional. Constrâns de timp, l-am contact pe prof.dr. Theodor Codreanu de la Huşi, scriitor şi critic literar, unul dintre cei mai mari eminescologi în viaţă. La rândul său, profesorul Th. Codreanu m-a îndrumat către domnul Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi. Şi, iată-mă, în preajma sărbătorii Crăciunului, păşind în biroul domnului Spiridon de la sediul revistei „Convorbiri literare”. Mă priveşte pe deasupra ochelarilor cu un soi de curiozitate, auzind că doresc să rezolv o problemă care ţine de relaţia lui Eminescu cu Statistica. Zăboveşte pe gânduri câteva clipe, apoi se întoarce spre biblioteca din spatele biroului şi scoate imensul volum Eminescu – Opere politice pe care l-a îngrijit şi publicat în anul 2008. Fără să lungească vorba, îmi spune că în secţiunea dedicată „Teoriilor şi opiniilor economice”, voi găsi răspunsul la problema care mă frământă.
În articolul „Dacă la aprecieri teoretice…” (Timpul, 16 mai 1880), Eminescu realizează o analiză pertinentă a balanţei comerciale a ţării, documentată cu date statistice publicate în Monitorul Oficial, avertizând în legătură cu problema deficitului comercial: „Ţara deci exportă pentru 71.991.267 lei mai puţin decât sub guvernul trecut, abstracţie făcând că rămâne şi în deficit în privinţa balanţei comerciale cu 16 milioane aproape. Cu toate acestea naţiunea e înfloritoare, mare şi glorioasă pentru… că patrioţii sînt la guvern! Iată soarta ţărilor ce se lasă amăgite prin fraze”4. Datele statistice folosite de poet în articolul său arată fără tăgadă că producţia internă nu generează venituri suficiente la bugetul de stat. Deficitul comercial creşte, ţara se îndatorează, capitalul naţional scade, iar populaţia sărăceşte.
Într-un alt articol (Timpul, 29 mai 1880), se preocupă de „creditul mobiliar şi jocul la bursă”, arătând cu cifre câştigurile generate de capitalismul speculativ, anticipând efectul bulelor speculative în generarea de crize economice şi „dezastre morale”. Din publicistica economică a poetului se desprinde preferinţa sa pentru capitalismul social care valorizează ideea de muncă, în opoziţie faţă de capitalismul speculativ, bazat de combinaţii economico-financiare netrasparente, inaccesibile publicului larg.
Unul dintre întemeietorii învăţământului economic ieşean, prof.dr. Ioan Burduja, a scris un articol despre preocupările economice şi statistice ale lui Mihai Eminescu, în care precizează că poetul avea noţiuni solide de statistică socială, demografică, economică, agricolă, industrială, financiară, comercială. În Timpul din 2 octombrie 1882, Eminescu subliniază importanţa modului în care utilizăm datele statistice, criticându-i pe cei care, aflându-se temporar la putere, au o „plăcere copilăroasă” în a falsifica statistica. Mihai Eminescu a scris şi despre „recensământul contribuţiilor directe în toată ţara pentru perioada legală de cinci ani” (Timpul, 17 iulie 1880), suspicionând guvernanţii că scopul acestora este de a „stoarce de la nenorocita populaţie muncitoare” biruri suplimentare. În ceea ce ne priveşte pe noi, contributorii la Newsletter-ul INS de Ziua Culturii Naţionale, departe de noi ideea de a-l face statistician pe Eminescu. Am dorit doar să arătăm că poetul era conectat la realităţile sociale şi economice ale vremii sale, scria articole documentate cu statistici oficiale, luând contact cu statistica încă din vremea studenţiei sale, apoi în timpul cât a figurat ca profesor suplinitor de statistică la Şcoala de Fete, respectiv inspector de statistică la Bucureşti.
1 Călinescu, G. (1941). Istoria literaturii române dela origini până în prezent, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941, republicată la Editura Semne, Bucureşti, 2003, pp. 386-387.
2 Alexandrescu, Vl. (2012). „Scritorii români şi statistica oficială”, în Revista Română de Statistică nr. 7.
3 INS (2022), „Mihai Eminescu, preocupări inedite”, în Newsletter-ul realizat cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii, 15 ianuarie 2022.
4 Eminescu, M. (2008). Opere politice, ediţie îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Editura Timpul, Iaşi, 2008, p. 648.
Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi
