Preasfinţitul Petru Gherghel: ultima pastorală. Comunitatea catolică se pregăteşte de consacrarea noului episcop

marți, 23 iulie 2019, 01:50
1 MIN
 Preasfinţitul Petru Gherghel: ultima pastorală. Comunitatea catolică se pregăteşte de consacrarea noului episcop

Preasfinţitul Petru Gherghel a trimis una dintre ultimele pastorale în calitate de episcop catolic de Iaşi, în care le vorbeşte credincioşilor din Dieceza de Iaşi despre bucuria consacrării noului episcop în ceremonia specială ce va avea loc la catedrala din Iaşi pe 6 august. 

PS Gherghel spune că este importantă şi ziua aleasă pentru acest moment, mai exact Schimbarea la Faţă, spunând că pentru biserica locală şi pentru dieceză „acest act este cu adevărat un moment de har“. „Consacrarea episcopală a propriului păstor reprezintă pentru toţi membrii Bisericii noastre o nouă zi de Rusalii şi o revărsare de daruri cereşti şi bogate binecuvântări spirituale. Isus Cristos, Mântuitorul nostru, l-a ales, prin hotărârea Sfântului Părinte, papa Francisc, pe Mons. Iosif Păuleţ, paroh de Suceava şi decan de Bucovina, să fie un vrednic urmaş al apostolilor, prin Ritualul plin de mister al hirotonirii episcopale prin care se săvârşeşte în mod tainic consacrarea. Acest act are în centrul său gestul impunerii mâinilor din partea episcopului consacrator şi rugăciunea de hirotonire. Atât impunerea mâinilor cât şi rugăciunea mijlocesc revărsarea Duhului Sfânt asupra noului episcop“, a scris PS Petru Gherghel.

El a mai menţionat că un astfel de moment se pregăteşte prin rugăciune, acte de credinţă şi îi invită pe toţi credioncioşii să ia parte la ceremonia consacrării episcopale. În acest sens, în Dieceza de Iaşi vor avea loc slujbe speciale începând cu 28 iulie, care se vor încheia pe 5 august.

Comentarii