Premierul Ciolacu şi preşedintele Iohannis condamnă ferm atacurile Hamas asupra Israelului

sâmbătă, 07 octombrie 2023, 12:16
2 MIN
 Premierul Ciolacu şi preşedintele Iohannis condamnă ferm atacurile Hamas asupra Israelului

Premierul Marcel Ciolacu afirmă sâmbătă, că veştile venite din Israel sunt ”îngrozitoare” şi cere ca atacurile cu rachete să înceteze imediat. ”Veşti îngrozitoare venite din Israel în această dimineaţă. Suntem pe deplin solidari cu Israelul şi condamnăm atacurile cu rachete împotriva Israelului”, a scris, sâmbătă, pe Twitter, Marcel Ciolacu,

Acesta a transmis condoleanţe familiilor victimelor. ”Transmitem condoleanţe familiilor şi cerem ca aceste atacuri să înceteze imediat”, a mai transmis premierul. Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că a lansat "Operaţiunea Al-Aqsa Flood" împotriva Israelului.

Peste 2.500 de rachete au fost deja lansate, bilanţul victimelor fiind în creştere. Statul evreu a declarat stare de război, a ripostat şi a anunţat lansarea operaţiunii Sabia de Fier.

La rândul lui, preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj în care condamnă cu fermitate atacurile din această dimineaţă împotriva Israelului.

”România condamnă cu fermitate atacurile cu rachete din această dimineaţă împotriva Israelului. Suntem pe deplin solidari cu Israelul în aceste momente cumplite”, a scrie, sâmbătă, pe Twitter, preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a transmis un mesaj şi pentru familiile victimelor: ”Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor şi către cei care se află sub tirul rachetelor”.

Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că a lansat "Operaţiunea Al-Aqsa Flood" împotriva Israelului. "Am decis să punem capăt tuturor crimelor ocupaţiei", a declarat Mohammad Deif, comandantul Brigăzilor Ezzedine al-Qassam.

Peste 2.500 de rachete au fost lansate. Ministrul israelian al Apărării anunţă stare de război şi afirmă că Hamas a făcut o mare greşeală. Statul evreu a ripostat şi a anunţat lansarea operaţiunii Sabia de Fier. Liderul organizaţiei palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a comentat atacurile asupra Israelului, afirmând că militanţii săi "duc o campanie eroică pentru a apăra Moscheea Al-Aqsa, locurile sfinte şi prizonierii palestinieni".

Comentarii