Preotul olandez Titus Brandsma, ucis în lagăr de nazişti, va fi canonizat la 15 mai

vineri, 04 martie 2022, 16:31
1 MIN
 Preotul olandez Titus Brandsma, ucis în lagăr de nazişti, va fi canonizat la 15 mai

Preotul olandez Titus Brandsma, care a fost ucis de nazişti în lagărul de concentrare Dachau în 1942, va fi canonizat la data de 15 mai, conform unei decizii a Vaticanului în urma unei întruniri de vineri a Colegiului Cardinalilor, transmite DPA.

Alături de Titus Brandsma, călugăriţa italiană Maria di Gesů (1852-1923) şi cea franceză Maria Rivier (1768-1838) vor fi de asemenea canonizate de către papa Francisc.

Titus Brandsma, care s-a născut în provincia olandeză Friesland în 1881, a fost membru al Ordinului Carmelit şi un opozant al regimului nazist.

El a fost arestat de nazişti la începutul anului 1942 şi închis la Dachau câteva luni mai târziu. Acolo a fost torturat şi ucis prin injecţie letală la 26 iulie 1942.

Titus Brandsma a fost beatificat la 3 noiembrie 1985 de către papa Ioan Paul al II-lea. În noiembrie 2021, papa Francisc a recunoscut un miracol atribuit lui Brandsma, fiind îndeplinită astfel şi cea din urmă condiţie pentru canonizare.AGERPRES

Comentarii