De Business

Punem punctul pe știi

Preţurile petrolului au urcat cu 4%

sâmbătă, 14 mai 2022, 08:00
1 MIN
 Preţurile petrolului au urcat cu 4%

Preţurile petrolului au crescut vineri cu aproximativ 4%, în condiţiile în care preţurile benzinei din SUA au atins un maxim istoric, pieţele bursiere au crescut vertiginos, dar şi în contextul temerii că aprovizionarea ar fi mai dificilă dacă Uniunea Europeană va interzice petrolul rusesc, după ce Moscova a sancţionat diviziile europene ale Gazprom, transmite Reuters.

Contractele futures pe Brent au crescut cu 3,97 dolari, sau cu 3,7%, la 111,42 dolari pe baril, până la ora 16:32 GMT (19: 32 ora României), în timp ce cotaţia ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 4,38 dolari, sau cu 4,1%, la 110,51 dolari pe baril.

Contractele futures pentru benzină din SUA au urcat până la un maxim istoric. Clubul de automobilism AAA a declarat că preţurile benzinei la pompă din SUA au crescut la maxime record de 4,43 dolari per galon pentru benzină şi 5,56 dolari pentru motorină.

Preţul petrolului WTI a închis la cel mai ridicat nivel din 25 martie şi a consemnat a treia creştere săptămânală. Cotaţia petrolului Brent a consemnat primul său declin săptămânal din ultimele trei săptămâni.

Preţurile petrolului au fost volatile, susţinute de îngrijorările că interzicerea de către UE a achiziţiilor de petrolul rusesc ar putea îngreuna livrările, dar presate de temerile că o revenire a pandemiei de Covid-19 sau alţi factori ar putea reduce cererea globală.

Comentarii