Prima campanie de donat sânge din 2019: 168 de donatori

vineri, 11 ianuarie 2019, 22:30
1 MIN
 Prima campanie de donat sânge din 2019: 168 de donatori

168 de persoane au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi (CRTS), în cele trei zile cât a durat prima campanie din 2019, denumită „Unitate Salvatoare“. Ideea a venit din partea a patru studente de la specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al.I. Cuza“, iar motto-ul campaniei a fost „Donează sânge, fii o unitate“. 

„Fiecare dintre noi am întâmpinat noul an cu o listă lungă de rezoluţii. Din listă nu lipsesc obiectivele ce ţin de viaţa personală, de carieră, de călătorii uimitoare în jurul lumii sau de cumpărături de lucruri dorite. Sperăm ca undeva în listă să se afle şi rezoluţii ce privesc binele celorlalţi, acelea de a fi mai tolerant, de a dona sânge“, a fost unul dintre mesajele din timpul campaniei, postat pe pagina de Facebook a CRTS. Cele patru studente sunt Andreea Benedict, Alina Chiper, Elena Lupu şi Roxana Sticea. Chiar dacă prima campanie s-a încheiat ieri, reprezentanţii CRTS spun că îi aşteaptă în continuare pe doritori să le treacă pragul, la sediul de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 21, mai sus de Spitalul „Sfântul Spiridon“, de luni până vineri, între orele 7.00-13.00. Condiţiile conform cărora se poate dona pot fi consultate pe site-ul instituţiei.

 

 

Comentarii