Psihologul de weekend: Să facem sufletul copiilor să zâmbească pentru startul potrivit în viață!

Când au cea mai mare nevoie micuții de calmul nostru? Atunci când sunt ei înșiși furioși. Un răspuns violent din partea noastră ar crește și mai mult nivelul de stres și tendința de autoapărare și nu ne dorim asta. Scopul nostru este să aflăm ce l-a făcut pe copil să se simtă într-un anume fel, cum să-l ajutăm și cum să evităm, pe viitor, situațiile frustrante. 

 

Cel mai important pas îl reprezintă validarea emoției: ”Este absolut normal să fii furios.”; ”Îți înțeleg foarte bine starea pe care o ai.”; ”Cred că și eu aș fi reacționat la fel într-o asemenea situație.” 

 

Următorul pas este să aflăm dacă are nevoie de noi în acel moment de maximă furie sau dacă își dorește să fie singur: ”Te-ar ajuta o îmbrățișare?”; ”Te simți confortabil dacă rămân lângă tine sau preferi să fii singur și să revii când ești pregătit?”

 

Folosirea limbajului pozitiv este un al treilea pas extrem de important în calmarea copilului și redobândirea controlului asupra unei situații neplăcute. Adesea, părintele își pierde răbdarea sau, dacă nu o face, tinde să liniștească prin a da indicații fără alternative, indicații pe care el însuși le consideră încurajatoare, dar care nu fac altceva decât să intensifice emoția negativă a acelui moment, pe care copilul o experimentează. Vă voi da câteva exemple de abordări greșite, dar care pentru mulți părinți ”au avut efectele scontate”: ”Nu mai plânge! Ești mare!”; ”Nu mai lovi că dacă o fac și eu nu o să-ți placă!”; ”Astea nu-s motive să faci așa! Ești ok, nu s-a întâmplat nimic!”; ”Nu mai țipa că nu ne putem înțelege! Ajunge!”; ”Mă dezamăgești. Calmează-te și vorbește!”. Suprimarea plănsului înseamnă și suprimarea efectului de catharsis. A-i înterzice unui copil să plângă, prin inducerea sentimentului de rușine, este foarte nedrept, iar repercusiunile nu vor întârzia să apară: agresivitate fizică și verbală, somatizări, închidere în sine și neîncredere. De asemenea, simpla amenințare cu violența, chiar și fără trecerea la act, reprezintă un abuz emoțional greu de suportat de copilul care își va privi părintele cu îndoială, durere și frică pentru propria siguranță.

 

De multe ori, suntem noi cei ce judecăm dacă un anumit context este sau nu negativ pentru copil și îi dăm sau nu dreptul să se simtă furios, trist, speriat, trecând totul doar prin filtrele personale. Să nu uităm faptul că orice situație reprezintă un element de noutate și fiecare emoție asociată poate suferi modificări comparativ cu dățile precedente. Este valabil și pentru adulți că ceea ce este traumatic pentru un individ poate fi foarte ușor de depășit pentru un altul. Țipătul copilului în momentul unui tantrum este deranjant, mai ales dacă ne dorim să se poată calma pentru a ne spune ce a declanșat toată acea împrejurare nefavorabilă, însă prin încercarea de a-l acoperi cu propriile strigăte nu vom face altceva decât să amplificăm ceea ce se poate stinge cu încă un strop de răbdare.

 

Un alt lucru la fel de chinuitor îl reprezintă etichetarea copilului ca persoană, și nu a comportamentului său. Stima de sine va avea de suferit și cel mic poate ajunge să se urască pe sine din cauza unor reacții pe care le-a avut. Dacă vă regăsiți în cele scrise mai sus și considerați că abordările sunt eficiente și ca s-au văzut rezultate, ei bine, acestea vor fi pe termen scurt. Ceea ce va fi pe termen lung e urma dintr-un suflet neînțeles. Revenind la limbajul pozitiv, pas care precede discuția propriu-zisă despre ceea ce l-a făcut să devină furios, precum și soluțiile ce pot fi găsite, vă recomand exprimările următoare: ”Văd că încă îți este greu și continui să te descarci prin plâns. Sunt aici, lângă tine.”; ”Fii blând cu mine pentru că eu îmi doresc doar să te ascult și să te ajut.”; ”Ești bine? Ce ți s-a întâmplat?”; ”Te rog, poți să vorbești mai încet?”; ”Inspiră adânc și spune-mi ce s-a întâmplat. Cum pot să te ajut?”

 

Mi-ar plăcea să ne împărteșești expriența avută cu cel mic atunci când ai urmat acești trei pași, făcând o comparație cu momentele în care ți-ai pierdut cumpătul. Care au fost internsitatea și durata episoadelor de tantrum?