Puştiul spaniol l nu se astâmpără

joi, 31 martie 2022, 01:43
2 MIN
 Puştiul  spaniol l nu se astâmpără

* Daniil Medvedev, locul 2 ATP şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Masters 1.000 de la Miami. Medvedev l-a învins cu scorul de 7-5, 6-1, pe americanul Jenson Brooksby (39 ATP)după un meci de o oră şi 19 minute. În faza următoare, Medvedev va evolua cu polonezul Hubert Hurkacz (10 ATP), care a dispus de sud-africanul Lloyd Harris (44 ATP). În absenţa liderului mondial Novak Djokovic, Medvedev este numai la o victorie de recucerirea locului I ATP, pe care îl poate ocupa din nou după două săptămâni, prin calificarea în penultimul act. Grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP), a fost învins cu scorul 5-7, 3-6 de spaniolul de 18 ani, Carlos Alacaraz (16 ATP). Copilul teribil al tenisului spaniol va juca în sferturi cu sârbul Miomir Kecmanovic (48), care a trecut, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, de americanul Taylor Fritz (13ATP). Celelalte sferturi ale turneului masculin sunt Birger Ruud – Alexaner Zverev şi Jannik Sinner – Francisco Cerundolo.

*La feminin, japoneza Naomi Osaka (77 WTA) s-a calificat prima dată în carieră în semifinalele Miami Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, pe americanca Danielle Collins (11 WTA).. Fostul lider WTA nu a cedat niciun set la această competiţie şi ar putea juca prima finală de turneu WTA 1.000 după 2020. Adversara ei din penultimul act va fi Belinda Bencic din Elveţia, locul 28 WTA care a întrecut-o, în 69 de minute, scor 6-1, 6-2, pe australianca Daria Saville, (249 WTA).Celelalde două sferturi sunt: Paula Badosa-Jessica Pegula şi Petra Kvitova –Iga Swiatek.

* Marius Copil (257) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Lugano, cu premii totale de 45.000 de euro. El l-a învins, ieri, cu scorul de 6-1, 6-4, pe finlandezul Otto Virtanen (412 ATP,) venit din calificări, după 65 de minute de joc. Copil, care a intrat pe tabloul principal ca rezervă, va evolua în sferturi cu francezul Pierre-Hugues Herbert (134).

 

Comentarii