De Sănătate

Punem punctul pe știi

Raport de la Urgenţe: pe perioada pandemiei, la Iaşi a crescut alcoolismul

vineri, 29 ianuarie 2021, 02:58
2 MIN
 Raport de la Urgenţe: pe perioada pandemiei, la Iaşi a crescut alcoolismul

Pe perioada pandemiei, medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ au remarcat că tot mai multe cazuri de etilism acut ajung în stare gravă la unitatea medicală. Mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Unul dintre cazurile care au uimit corpul medical a fost al unui tânăr de 29 de ani, care a murit de ciroză. „Pacientul de 29 de ani nici nu a vrut să se prezinte la spital. Familia constatase că de o săptămână era galben la faţă. După aceea a început să facă melenă şi hematemeză şi, abia când a devenit inconştient, familia a sunat la 112. Avea hemoragie digestivă pe structura varicelor esofagiene. Nu am mai putut face nimic. În câteva ore s-a stins“, a spus prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.

Dintre cei care se prezintă în urgenţă cu etilism acut, 75% sunt bărbaţi şi 25% sunt femei. „Sunt pacienţi care vin să le scoatem apa din abdomen, adică să facă paracebteză. Şi o scoatem, stau peste noaptea internaţi, şi a doua zi pleacă acasă, pentru că nu sunt foarte multe locuri de internare, şi în plus pentru că nu poţi să internezi acelaşi pacient în fiecare săptămână. Consumul de alcool a crescut, evident, după mine a crescut de la un an la altul. A devenit un sport, un bussines naţional“, a adăugat Diana Cimpoeşu.

O altă situaţie semnalată la Spitalul „Sfântul Spiridon“ este la Clinica de Ortopedie, unde, deşi avem parte de o iarnă fără zăpadă sau gheţuş, se lucrează la capacitate maximă. „De regulă, luna ianuarie este o lună plină pentru Ortopedie. Adică nu sunt locuri libere. Pacienţii sunt transferaţi la alte spitale din ţară pentru că asta e situaţia. Sunt mulţi care ajung în urgenţă cu fracturi care necesită intervenţii chirurgicale. În majoritatea cazurilor este vorba despre persoane în vârstă, victime ale unor accidente în casă. Mai exact, cad în casă, pe scări şi aşa mai departe“, a adăugat Diana Cimpoeşu.

Comentarii