Răspunsul lui Boris Johnson după ce UEFA a amenţinat că va muta finala Euro 2020

vineri, 18 iunie 2021, 22:50
1 MIN
 Răspunsul lui Boris Johnson după ce UEFA a amenţinat că va muta finala Euro 2020

Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că prioritatea sa este ''sănătatea publică'', nu menţinerea semifinalelor şi finalei EURO 2020 pe Wembley, după ce mai multe surse au confirmat pentru AFP că UEFA ia în calcul mutarea acestor meciuri la Budapesta.

The Times scrie că Johnson analizează posibilitatea de a scuti de carantină circa 2.500 de persoane (membri ai UEFA sau FIFA, sponsori, difuzori) pentru semifinale şi finală, prevăzute pe 6, 7 şi 11 iulie pe arena londoneză.

Potrivit presei, unii dintre miniştrii săi se tem că UEFA va muta acesta trei meciuri la Budapesta dacă nu va exista nicio dispensă, deoarece Ungaria nu impune nicio condiţie la intrarea pe teritoriul său a călătorilor veniţi din spaţiul Schengen.

Budapesta este singurul oraş de la EURO 2020 unde meciurile se dispută cu stadionul plin, în timp ce guvernul britanic, confruntat cu creşterea numărului de contaminări cu noul coronavirus, prevede deocamdată că Wembley va fi plin la 50% din capacitate la semifinale şi finală.

Boris Johnson s-a arătat vineri mai prudent: "Vom face tot ce trebuie pentru a proteja ţara de Covid", a asigurat premierul. "Evident, aceasta va fi prioritatea noastră. Vom discuta cu UEFA ca să ştim ce îşi doresc şi să vedem dacă putem propune nişte modificări notabile, dar sănătatea publică rămâne prioritatea noastră", a adăugat el.

SURSA: hotnews.ro

 

Comentarii