Recunoaşterea guvernului taliban legată de ridicarea măsurilor împotriva femeilor (ONU)

miercuri, 21 iunie 2023, 22:11
2 MIN
 Recunoaşterea guvernului taliban legată de ridicarea măsurilor împotriva femeilor (ONU)

Atâta timp cât restricţiile impuse femeilor sunt în vigoare în Afganistan, este "practic imposibil" ca guvernul taliban să fie recunoscut de membrii comunităţii internaţionale, a afirmat miercuri reprezentanta ONU în ţară, notează AFP.

 

"În discuţiile mele cu autorităţile de facto, sunt directă cu privire la obstacolele pe care şi le-au creat prin decretele şi restricţiile puse în aplicare, în special împotriva femeilor şi fetelor", a declarat în faţa Consiliului de Securitate Roza Otunbayeva, şefa Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (MANUA).

"Talibanii cer să fie recunoscuţi de către ONU şi membrii săi, dar în acelaşi timp acţionează împotriva valorilor de bază ale Cartei Naţiunilor Unite", a subliniat ea.

Prin urmare, "le-am spus că, atâta timp cât aceste decrete sunt în vigoare, este aproape imposibil ca guvernul lor să fie recunoscut de membrii comunităţii internaţionale", a adăugat diplomata.

Aceste măsuri împotriva femeilor, de asemenea "foarte nepopulare în rândul populaţiei afgane", îi "costă legitimitatea lor naţională, dar şi internaţională, făcând în acelaşi timp să sufere jumătate din populaţie şi dăunând economiei", a mai declarat Roza Otunbayeva.

Guvernul taliban nu este recunoscut oficial de nicio ţară sau organism mondial.

De la reîntoarcerea lor la putere în august 2021, talibanii au revenit la interpretarea austeră a islamului care a marcat prima lor perioadă la conducerea guvernului (1996-2001) şi au multiplicat măsurile draconice împotriva femeilor.

În special, ele au fost excluse din majoritatea şcolilor secundare, universităţilor şi administraţiilor publice şi nu mai au voie să lucreze cu ONG-urile internaţionale, cu excepţia anumitor sectoare.

La începutul lui aprilie, această interdicţie a fost extinsă şi asupra angajatelor afgane aele ONU, decizie care împiedică operaţiunile umanitare din ţară.

De atunci, "nu am primit nicio explicaţie de la autorităţile de facto cu privire la această interdicţie şi nicio asigurare că va fi ridicată", a mai afirmat Roza Otunbayeva.

Pentru a nu pune în pericol angajatele afgane, MANUA le cere mereu să nu meargă la muncă. Şi pentru a evita orice discriminare, această decizie se aplică şi bărbaţilor care nu au o funcţie "esenţială".

"Suntem fermi: angajatele naţionale nu vor fi înlocuite cu bărbaţi, aşa cum au sugerat unii membri ai autorităţilor de facto", a insistat reprezentanta Naţiunilor Unite. AGERPRES

Comentarii