Reformă totală sau faliment?

După cum v-am informat în repetate rânduri, Politehnica Iaşi a fost condusă foarte prost în ultimii ani, domnia lui Adrian Ambrosie, începută în vara lui 2017, însemnând un şir lung de minciuni şi decizii manageriale care au dus clubul cu un picior în groapă. Neadevărurile au curs încă de la începutul mandatului celui care se lăuda cu studii făcute la Lausanne, în fapt cursuri cu frecvenţă redusă, sub oblăduirea FRF, doar cu „ştampilă elveţiană” . Ambrosie a umflat, declarativ, cu vreun milion de euro nivelul datoriilor pe care le-a găsit, a încasat rapid o primă de instalare, imediat după ce a declarat că va tăia astfel de bonusuri, a afirmat că a semnat un protocol cu Fotbal Hebdo, deşi acesta nu a existat niciodată, şi-a umflat serios CV-ul. Mai mult, şi-a asumat până şi înfiinţarea clubului, din 2010, în condiţiile în care toată lumea ştie că strategia i-a aparţinut lui Gheorghe Nichita, Ambrosie fiind o simplă rotiţă a mecanismului.

Politica din start a continuat pe toată durata mandatului de preşedinte, în care a târât clubul în multe scandaluri şi procese, unele scoţând bani grei din conturile clubului. De pomină rămâne litigiul cu predecesorul său, Florin Prunea, care a uşurat Poli de zeci de mii de euro numai pentru ca Ambrosie să se instaleze mai repede în fruntea clubului. Culmea, procesul pierdut cu Prunea a fost prezentat drept câştigat de club! Lista capetelor de acuzare la adresa preşedintelui Ambrosie este lungă. În mandatul său, Poli a fost acuzat că a încălcat regulamente, patronul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre o ofertă a Politehnicii de trucare a unui meci, Horia Sabo a fost lăsat la butoanele clubului fără a da vreun leu sau a prezenta vreo garanţie fermă financiară, sponsorii aduşi de terţe persoane au fost alungaţi ca urmare a acţiunilor unei echipe manelizate în mandatul de antrenor a lui Flavius Stoican, achiziţiile au fost ratate pe bandă rulantă, „copii” ai lui Stoican ori străini de mâna a treia, bine plătiţi, fiind la putere în Copou, vânzări de jucători făcute în secret, etc. Gravă a fost şi cheltuirea inconştientă a banilor, pentru buzunarul propriu şi nu numai. Drept urmare, Politehnica a făcut mai mereu echilibristică deasupra prăpastiei, care a trecut la milimetru de depunctare din cauza datoriilor care oscilau între 1 şi 2 milioane de euro. Şansa Iaşului a fost uriaşul noroc care a dus echipa în play-off în 2018, după un meci pierdut acasă, precum şi relaţia fostului antrenor, Mihai Teja, cu Gigi Becali, care a generat vânzări de 500 000 de euro către FCSB. Sugestiv, în semn de „mulţumire”, Teja a fost apoi lucrat pe la spate, pentru readucerea compromisului Stoican.

În acest peisaj, până şi protectorul lui Ambrosie, primarul Iaşului, Mihai Chirica, care s-a ales cui un deficit de imagine consistent în rândul micobiştilor, masă electorală importantă, a fost silit să-l treacă pe fostul preşedinte în planul doi. Acest lucru s-a întâmplat în februarie acest an, la scurt timp după o altă piesă proastă jucată, cu demisia pe care preşedintele Ambrosie şi-a dat-o, iar membrul Consiliului Director Ambrosie a respins-o.

Varianta de înlocuire aleasă de primar, Ciprian Paraschiv, a fost, probabil, cea mai bună mutare a lui Chirica, noul preşedinte având un capital consistent de imagine şi un CV care conţine prezenţă consistentă în managementul FRF, implicare la UEFA, contacte la nivel înalt. Paraschiv a fost primit cu mare simpatie în Copou. De aceea, primele derapaje, între care afirmaţia că e între primii manageri din ţară, păstrarea lui Ambrosie în executiv, cu acelaşi salariu, încărcarea unei scheme şi aşa greoaie, cu mulţi oameni angajaţi pe alte criterii decât cele de performanţă, au fost trecute cu vederea, în speranţa că reformele şi rezultatele vor apărea. Ghinionul preşedintelui a fost că unele dintre atuurile pe care miza, între care atragerea unei sponsorizări record, de 200 000 de euro şi semnarea unor alte parteneriate, s-au irosit din cauza pandemiei de coronavirus.

Drept urmare, Paraschiv s-a trezit în faţa unei situaţii ingrate. A renunţat la un post bun, manager de dezvoltare în cadrul Federaţiei, şi nu a putut mişca nimic la clubul oraşului său. Mai mult, a fost şi contestat după ce a bifat o altă eroare: şi-a redus doar cu 50% salariul în condiţiile în care a vorbit despre solidaritate la un club la care mai toată lumea a ajuns la retribuţii de 2 400 de lei. După ce stopase minciunile (ba chiar sinceritatea excesivă a generat declaraţii care nu au fost în folosul clubului!) şi a pus punct programului de lucru de câteva ore, Paraschiv a ratat astfel un excelent prilej de a închide total un alt capitol al tristei epoci Ambrosie, în care buzunarul propriu era primordial.

Preşedintele actual are acum la dispoziţie o singură variantă pentru a încerca să iasă din încercuire: reformarea totală a clubului. Cu datorii de circa 1,8 milioane euro, cu robinetul de la Primărie aproape închis (Chirica va mai vira 2 milioane de lei către fotbal în acest an, după ce în trecut a alimentat şi de patru ori mai mult), fără sponsori importanţi, Politehnica trebuie să scape de tot balastul pentru a mai avea şanse să trăiască.

Povara cifrelor e uluitoare, moştenirea lui Ambrosie, „patronul” care a costat clubul circa 200 000 de euro (!) de când a preluat puterea, fiind un imens bolovan. În afară de restanţele uriaşe, Poli cheltuieşte aproape 200 000 de euro lunar doar pentru salarii. Numai cheltuielile „birourilor” sunt estimate la circa 30 000 de euro pe lună, Şi la nivelul vestiarului sunt cifre mari, jucătorii şi antrenorii încasând peste 100 000 de euro net lunar. Dacă adaugăm taxele, mai mici decât la contracte individuale de muncă, şi cheltuielile cu celelalte persoane din jurul echipei, se ajunge la aproape 150 000 de euro consumaţi de vestiar. Centrul de Copii şi Juniori, unde sunt iarăşi foarte multe subiectivisme, înghite şi el bani nejustificaţi. La aceste sume se adaugă şi primele, încasate şi de cei care nu mişcă un pai la club, chiriile etc.

Paraschiv se află la răscruce: poate deveni fie groparul, fie salvatorul Politehnicii. Totul depinde de modul în care se va mişca în perioada următoare, care va fi decisivă pentru viitorul fotbalului ieşean. Pe lângă înţelegerea diferenţelor dintre managementul unui club de primă ligă şi cel al unui sector federal şi grija la ieşirile publice (în special războaiele purtate în numele FRF), Paraschiv are multe alte lucruri de făcut. În primul rând, gestionarea cu maximă atenţie a unui final de sezon în care Iaşi va conta pe 16 jucători la final de contract, nemulţumiţi de reducerile salariale. Dacă va ieşi cu bine din actualul campionat, preşedintele trebuie să aducă apoi la timpul trecut cheltuieli lunare de circa 6 000 de euro cu persoane care au rol decorativ inclusiv actualul manager, Ambrosie, să elimine colaborările impuse politic ori pe bază de obligaţii, să alcătuiască un lot pentru sezonul viitor în care să nu mai fie atâtea „mâini moarte, ca acum. Primordial este ca bugetul de cheltuieli să fie corelat cu cel de venituri, cu menţiunea prevederii resurselor de stingere treptată a datoriilor uriaşe existente. Lucruri fireşti, dar care, în actualul context, par dificil de realizat, mai ales dacă ne referim la balanţa financiară.

Ce se va alege de Paraschiv şi, implicit, de Poli rămâne de văzut. Pentru preşedinte graniţa dintre salvator şi gropar este extrem de subţire.