Revoltă în satele prin care va trece Autostrada Moldovei. De ce sunt nemulțumiți oamenii?

marți, 07 martie 2023, 16:41
2 MIN
 Revoltă în satele prin care va trece Autostrada Moldovei. De ce sunt nemulțumiți oamenii?

Scandal uriaș în satele pe care autostrada Moldovei le traversează. Mai mulți localnici acuză că nu au primit încă despăgubirile pentru terenul pe care se construiește șoseaua de mare viteză. Aceștia susțin că nu au fost informați de nimeni de lucrările de pe pământul lor. Compania de administrare a infrastructurii rutiere se apără și dă vina pe autoritățile locale care nu ar fi informat localnicii. 
 

Localnicii din Vadu Pașii privesc neputincioși cum le dispar pământurile de sub ochii lor. Așteaptă explicații de la autorități și despăgubiri, însă cu fiecare zi în care lucrările avansează, cu atât sunt mai ignorați, potrivit Realitatea Plus.

Localnicii care au suprafețe de teren invadate de buldozere și excavatoare spun că, pentru ei, autostrada înseamnă deranj, zgomot și pagube uriașe.

Armata de muncitori și utilajele lor de săpat au descins la marginea Buzăului în urmă cu o lună, iar de atunci au tot excavat și pregătit terasamentul, inclusiv noaptea, spre bucuria șoferilor și disperarea localnicilor din vecinătatea șantierului.

În Vadu Pașii (Buzău) sunt foarte mulți sătenii care se plâng în primul rând de zgomotul produs de utilaje, care, cred ei, este un preambul la ce va fi după inaugurarea autostrăzii. Cele mai multe critici vin însă din partea sătenilor care și-au văzut suprafețele de teren incluse pe traseul autostrăzii, potrivit adevarul.ro.

Nicolae Cristea, un bărbat de 68 de ani, mărturisește că, fără să fi fost înștiințat de vreo autoritate, s-a trezit peste noapte cu utilajele constructorului pe terenul său. L-au lămurit doar muncitorii că o să primească la un moment dat o despăgubire.

„Am avut 6.700 de metri pătrați. Mi-a luat 1.300 și-ntr-o parte, și-n alta. Nu ne întreabă nimeni nici dacă ne dă bani, nimic. Au venit noaptea ca hoții și au săpat. Ne-am trezit dimineața cu mormanele de pământ”, spune Nicolae Cristea.

Reprezentanții CNAIR anunță că toate documentele pentru despăgubire au fost făcute de Guvern și acuză autoritățile locale pentru faptul că nu i-au anunțat pe oameni să vină să-și ia banii. Realitatea Plus l-a contactat și pe primarul din Vadu Pașii, dar până acum nu a oferit un răspuns.

"În cea ce privește nemulțumirile oamenilor, nu știu de ce autoritățile locale nu i-a anunțat pe cetățeni, noi am avut discuții cu autoritățile locale și în faza de proiectare", a declarat la Realitatea Plus Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

Autostrada Moldovei este cel mai mare proiect finanțat prin PNRR. Are o lungime de 320 de kilometri și ar trebui să fie gata în 2025.

Comentarii